A intrat în vigoare interdicția la publicitatea loteriilor și pariurilor sportive

Au intrat în vigoare prevederile legale care interzic orice publicitate a jocurilor de noroc, loteriilor și pariurilor sportive. Martorii unei astfel de publicități sunt îndemnați să apeleze la poliție sau la Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, transmite IPN.

„Avem multe legi care există doar pe hârtie și nu în realitate. Ca să ne asigurăm că asta nu va fi o următoare asemenea lege, haideți să facem un efort comun. Dacă observi orice încălcare a legii, sună la poliție. Pur și simplu pune statul la treabă. Poliția e obligată să constate încălcarea și să îi amendeze pe cei responsabili. Fii „spionul” nostru. Fă o poză și trimite-o pe mail la [email protected]. Noi în comisie suntem responsabili de controlul asupra implementării acestei legi. O să ne ajute foarte mult”, este mesajul deputatului PAS Dumitru Alaiba, care este șio președintele Comisiei economie, buget și finanțe.

Oameni sunt îndemnați să denunțe publicitatea la loto dacă o văd la supermarket, la oficiul poștal sau în orice alt loc public.

Deputatul mai spune că acest tip de publicitate este interzis pentru a proteja populația de dependența de jocurile de noroc. Conform datelor pe care le prezintă, zilnic în Moldova se vând 1,3 milioane de bilete de loterie.

Asociația Jurnaliștilor de Mediu organizează evenimentul „Școală veche – timpuri noi”, în cadrul unui program de granturi, parte a proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de asociația EcoContact /Satul Suhuluceni, raionul Telenești /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (1-2 august) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

Continuă expoziția în câmp deschis TehAgroFest 2026 /Comuna Tohatin, extravilan, Drumul M14 /30 iulie – 1 august/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /1-2 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

A intrat în vigoare interdicția la publicitatea loteriilor și pariurilor sportive

Au intrat în vigoare prevederile legale care interzic orice publicitate a jocurilor de noroc, loteriilor și pariurilor sportive. Martorii unei astfel de publicități sunt îndemnați să apeleze la poliție sau la Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, transmite IPN.

„Avem multe legi care există doar pe hârtie și nu în realitate. Ca să ne asigurăm că asta nu va fi o următoare asemenea lege, haideți să facem un efort comun. Dacă observi orice încălcare a legii, sună la poliție. Pur și simplu pune statul la treabă. Poliția e obligată să constate încălcarea și să îi amendeze pe cei responsabili. Fii „spionul” nostru. Fă o poză și trimite-o pe mail la [email protected]. Noi în comisie suntem responsabili de controlul asupra implementării acestei legi. O să ne ajute foarte mult”, este mesajul deputatului PAS Dumitru Alaiba, care este șio președintele Comisiei economie, buget și finanțe.

Oameni sunt îndemnați să denunțe publicitatea la loto dacă o văd la supermarket, la oficiul poștal sau în orice alt loc public.

Deputatul mai spune că acest tip de publicitate este interzis pentru a proteja populația de dependența de jocurile de noroc. Conform datelor pe care le prezintă, zilnic în Moldova se vând 1,3 milioane de bilete de loterie.

Asociația Forța Fermierilor susține că sectorul cerealier și oleaginos traversează o criză profundă, agravată în ultimele cinci luni de scumpirea carburanților și a fertilizanților, stagnarea prețurilor la grâu și lipsa subvențiilor. În acest context, agricultorii solicită Guvernului un set de măsuri urgente pentru a evita agravarea situației, transmite IPN.

Potrivit asociației, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 70%, iar fermierii se confruntă cu un deficit de combustibil care pune în pericol lucrările agricole din sezonul vară-toamnă. În același timp, costurile fertilizanților s-au majorat cu 35-40%, în timp ce prețul grâului pe piața internă a rămas neschimbat în iulie și a scăzut în ultima săptămână cu 30-40 de bani pe kilogram.

Forța Fermierilor susține că producătorii vegetali au rămas fără subvenții în acest an, iar restanțele pentru 2025 nu au fost achitate. Asociația afirmă că noul Program Strategic Agricol nu prevede plăți directe pentru culturile cerealiere și oleaginoase, în timp ce fermierii mici și mijlocii sunt afectați de calamitățile din ultimii ani și de presiunea creditorilor.

Printre măsurile solicitate se numără menținerea cotei actuale de TVA pentru producția agricolă, reintroducerea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase, asigurarea stocurilor de motorină pentru campania agricolă, verificarea pieței de achiziție a grâului și restituirea accizei la motorină pentru fermele mici și mijlocii.

Într-o reacție pentru IPN, Ministerul Agriculturii și Industrie Alimentare a precizat că situația din sector este influențată de factori interni și externi, inclusiv de evoluțiile piețelor regionale și internaționale. Instituția susține că monitorizează situația și analizează, împreună cu autoritățile responsabile, eventualele măsuri necesare.

În ceea ce privește restanțele la subvenții, ministerul precizează că acestea vor fi achitate treptat, iar noul Program Strategic al Politicii Agricole nu va permite acumularea unor noi datorii, plățile urmând să fie făcute în limita resurselor disponibile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025