Peste 3700 de moldoveni cer acces în regim normal la serviciile consulare ale României

Peste 3700 de moldoveni au susținut petiția publică adresată autorităților României pentru asigurarea accesului în regim normal la serviciile consulare. Petiția a fost inițiată de JustConsult – o companie din Republica Moldova specializată în consultanță juridică în acte românești. Petiția a fost lansată la 1 decembrie 2021, fiind adresată în particular către Departamentul Consular al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României. Până pe 3 ianuarie, documentul a fost semnat de 2268 de persoane online. Încă 1460 de persoane au semnat fizic, la oficiul instituției care a lansat petiția, se arată într-un comunicat de presă emis de JustConsult, citat de IPN.

Semnatarii petiției cer restabilirea prestării în regim normal a serviciilor la Consulatele României de la Chișinău, Bălți și Cahul. Solicitarea vine în contextul în care actualul blocaj determină depășirea de două sau chiar trei ori a termenelor legale pentru depunerea jurământului de credință de către cei care și-au redobândit cetățenia română.

„La moment, pe motiv că sistemul de programări online și de analiză a cererilor la serviciile Consulatelor din Republica Moldova funcționează extrem de dificil, peste 70 de mii de persoane, care prin ordinul Autorității Naționale în Cetățenie a României (ANC) și-au redobândit cetățenia română, așteaptă mai mult de un an o programare pentru a depune jurământul de credință”, se precizează în comunicat

Autorii petiției sunt nemulțumiți că sunt tergiversate semnificativ și termenele de programare pentru alte servicii consulare, legate de actele de stare civilă și cele de identitate, fapt ce reprezintă o limitare a drepturilor lor. „Elementar, pentru a solicita pașaport simplu electronic pentru cetățeni români majori cu domiciliul în străinătate, în dependență de Consulat, este acordată o dată de programare de la 4 până la 9 luni”, precizează sursa citată.

Principala solicitare ține de implementarea unor acțiuni relevante din partea MAE al României și a altor autorități competente pentru a restabili termenele de prestare a serviciilor consulare pe teritoriul Republicii Moldova, similare celor de până la 16 martie 2020, când a fost anunțată starea de urgență națională cauzată de pandemia COVID-19.

Autorii petiției propun implementarea regimului mixt de programări la serviciile consulare, majorarea numărului personalului oficiului consular competente, pentru a prelucra atât cererile de programare, cât și a deservi cetățenii fizic, deschiderea cât mai rapid posibil a noului sediu Consular General al României în municipiul Chișinău, obiectiv anunțat de către președintele României. La fel, se propune organizarea cetățenilor beneficiari de servicii consulare uniform, cu prezentarea unui număr de persoane prestabilit la diferența de 2 ore, acordarea dreptului cetățenilor din Republica Moldova de a depune jurământul de credință în sediile ANC din Galați, Iași și Suceava.

Asociația Jurnaliștilor de Mediu organizează evenimentul „Școală veche – timpuri noi”, în cadrul unui program de granturi, parte a proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de asociația EcoContact /Satul Suhuluceni, raionul Telenești /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (1-2 august) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

Continuă expoziția în câmp deschis TehAgroFest 2026 /Comuna Tohatin, extravilan, Drumul M14 /30 iulie – 1 august/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /1-2 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Peste 3700 de moldoveni cer acces în regim normal la serviciile consulare ale României

Peste 3700 de moldoveni au susținut petiția publică adresată autorităților României pentru asigurarea accesului în regim normal la serviciile consulare. Petiția a fost inițiată de JustConsult – o companie din Republica Moldova specializată în consultanță juridică în acte românești. Petiția a fost lansată la 1 decembrie 2021, fiind adresată în particular către Departamentul Consular al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României. Până pe 3 ianuarie, documentul a fost semnat de 2268 de persoane online. Încă 1460 de persoane au semnat fizic, la oficiul instituției care a lansat petiția, se arată într-un comunicat de presă emis de JustConsult, citat de IPN.

Semnatarii petiției cer restabilirea prestării în regim normal a serviciilor la Consulatele României de la Chișinău, Bălți și Cahul. Solicitarea vine în contextul în care actualul blocaj determină depășirea de două sau chiar trei ori a termenelor legale pentru depunerea jurământului de credință de către cei care și-au redobândit cetățenia română.

„La moment, pe motiv că sistemul de programări online și de analiză a cererilor la serviciile Consulatelor din Republica Moldova funcționează extrem de dificil, peste 70 de mii de persoane, care prin ordinul Autorității Naționale în Cetățenie a României (ANC) și-au redobândit cetățenia română, așteaptă mai mult de un an o programare pentru a depune jurământul de credință”, se precizează în comunicat

Autorii petiției sunt nemulțumiți că sunt tergiversate semnificativ și termenele de programare pentru alte servicii consulare, legate de actele de stare civilă și cele de identitate, fapt ce reprezintă o limitare a drepturilor lor. „Elementar, pentru a solicita pașaport simplu electronic pentru cetățeni români majori cu domiciliul în străinătate, în dependență de Consulat, este acordată o dată de programare de la 4 până la 9 luni”, precizează sursa citată.

Principala solicitare ține de implementarea unor acțiuni relevante din partea MAE al României și a altor autorități competente pentru a restabili termenele de prestare a serviciilor consulare pe teritoriul Republicii Moldova, similare celor de până la 16 martie 2020, când a fost anunțată starea de urgență națională cauzată de pandemia COVID-19.

Autorii petiției propun implementarea regimului mixt de programări la serviciile consulare, majorarea numărului personalului oficiului consular competente, pentru a prelucra atât cererile de programare, cât și a deservi cetățenii fizic, deschiderea cât mai rapid posibil a noului sediu Consular General al României în municipiul Chișinău, obiectiv anunțat de către președintele României. La fel, se propune organizarea cetățenilor beneficiari de servicii consulare uniform, cu prezentarea unui număr de persoane prestabilit la diferența de 2 ore, acordarea dreptului cetățenilor din Republica Moldova de a depune jurământul de credință în sediile ANC din Galați, Iași și Suceava.

Asociația Forța Fermierilor susține că sectorul cerealier și oleaginos traversează o criză profundă, agravată în ultimele cinci luni de scumpirea carburanților și a fertilizanților, stagnarea prețurilor la grâu și lipsa subvențiilor. În acest context, agricultorii solicită Guvernului un set de măsuri urgente pentru a evita agravarea situației, transmite IPN.

Potrivit asociației, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 70%, iar fermierii se confruntă cu un deficit de combustibil care pune în pericol lucrările agricole din sezonul vară-toamnă. În același timp, costurile fertilizanților s-au majorat cu 35-40%, în timp ce prețul grâului pe piața internă a rămas neschimbat în iulie și a scăzut în ultima săptămână cu 30-40 de bani pe kilogram.

Forța Fermierilor susține că producătorii vegetali au rămas fără subvenții în acest an, iar restanțele pentru 2025 nu au fost achitate. Asociația afirmă că noul Program Strategic Agricol nu prevede plăți directe pentru culturile cerealiere și oleaginoase, în timp ce fermierii mici și mijlocii sunt afectați de calamitățile din ultimii ani și de presiunea creditorilor.

Printre măsurile solicitate se numără menținerea cotei actuale de TVA pentru producția agricolă, reintroducerea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase, asigurarea stocurilor de motorină pentru campania agricolă, verificarea pieței de achiziție a grâului și restituirea accizei la motorină pentru fermele mici și mijlocii.

Într-o reacție pentru IPN, Ministerul Agriculturii și Industrie Alimentare a precizat că situația din sector este influențată de factori interni și externi, inclusiv de evoluțiile piețelor regionale și internaționale. Instituția susține că monitorizează situația și analizează, împreună cu autoritățile responsabile, eventualele măsuri necesare.

În ceea ce privește restanțele la subvenții, ministerul precizează că acestea vor fi achitate treptat, iar noul Program Strategic al Politicii Agricole nu va permite acumularea unor noi datorii, plățile urmând să fie făcute în limita resurselor disponibile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025