Soțul femeii decedate la proceduri cosmetologice a ieșit cu dezvăluiri

Soțul femeii care a decedat, recent, într-un salon de înfrumusețare din Chișinău, a oferit detalii despre ziua în care soția sa și-a pierdut viața. Roman Babițchi a spus că soția sa a murit înainte de sosirea ambulanței și că nu a mai avut nicio șansă la viață, transmite IPN.

Bărbatul a povestit, în cadrul unei conferințe de presă, că în dimineața zilei de 30 ianuarie soția l-a anunțat că va merge la salon. „Nu știu exact ce presupunea procedura, dar mi-a spus că, dacă îi va fi făcută anestezie totală, va face și niște intervenții în zona feței”, a declarat Roman Babițchi.

Întrebat de IPN dacă femeia a mai făcut proceduri în acel salon și dacă a cerut să vadă autorizația pentru efectuarea unei astfel de proceduri, Roman Babițchi a spus că soția sa și-a făcut mai multe proceduri în acel salon și a menționat că proprietara salonului era convingătoare, iar soția sa nici nu ar fi putut avea bănuiala că nu are autorizațiile necesare.

Când a ajuns la locație, a văzut paltonul soției sale și pe administratorul salonului, care era în stare de șoc, cu pete de sânge pe haine. „Mi-au spus că au încercat să o salveze, dar nu au reușit”, a povestit bărbatul.

Roman Babițchi a mers imediat la spitalul de urgență, unde a aflat că soția sa suferise un stop cardiac. O cunoștință a soției sale i-a spus că salonul era plin de sânge, ceea ce l-a făcut să se îndoiască de explicațiile primite anterior. Când a revenit la salon pentru răspunsuri, a dat peste una dintre angajate, care i-a spus că soției sale i s-au administrat Dimedrol și Alergostop. „Am sunat la spital să le spun, dar medicii nu mai erau interesați. Atunci am înțeles că soția mea a murit”, spune soțul victimei.

Bărbatul a mai declarat că a chemat poliția, dar angajatele salonului au încercat să blocheze accesul anchetatorilor. Când s-a întors mai târziu la salon, totul era deja curățat, fără urme de sânge. „Cineva le-a ajutat să șteargă toate probele. Proprietara salonului și medicul care a efectuat procedura fugiseră deja”, a spus Roman Babițchi.

„Acolo era cameră de supraveghere, i-am arătat poliției. Ele au spus că acea cameră înregistrează doar noaptea. La ora 20:00, când s-au finalizat cercetările în acea zi, cel mai strașnic e că poliția a întrebat de administratoare când o să poată prezenta actele și ea a spus că sunt programări în salon. Azi eu ucid soția lui, dar mâine am cliente noi”, a mai povestit Roman Babițchi.

Potrivit avocatei bărbatului Oxana Ivanov, abia luni, 3 februarie, au fost ridicate înregistrările video, inclusiv din acea zi.

„Persistă tentative de mușamalizare. Încă nu avem persoane reținute. Grupul operativ, dacă întreprindea măsurile necesare, probabil doamna doctor Maniuc era în arest. Vom scrie plângere”, a specificat avocata lui Babițchi.

„Proprietara salonului și medicul știau că nu aveau documentele necesare, de aceea au fugit”, susține soțul victimei. El promite că va face tot posibilul pentru ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

Poliția a deschis o cauză penală în acest caz, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei. Între timp, familia victimei cere dreptate.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Soțul femeii decedate la proceduri cosmetologice a ieșit cu dezvăluiri

Soțul femeii care a decedat, recent, într-un salon de înfrumusețare din Chișinău, a oferit detalii despre ziua în care soția sa și-a pierdut viața. Roman Babițchi a spus că soția sa a murit înainte de sosirea ambulanței și că nu a mai avut nicio șansă la viață, transmite IPN.

Bărbatul a povestit, în cadrul unei conferințe de presă, că în dimineața zilei de 30 ianuarie soția l-a anunțat că va merge la salon. „Nu știu exact ce presupunea procedura, dar mi-a spus că, dacă îi va fi făcută anestezie totală, va face și niște intervenții în zona feței”, a declarat Roman Babițchi.

Întrebat de IPN dacă femeia a mai făcut proceduri în acel salon și dacă a cerut să vadă autorizația pentru efectuarea unei astfel de proceduri, Roman Babițchi a spus că soția sa și-a făcut mai multe proceduri în acel salon și a menționat că proprietara salonului era convingătoare, iar soția sa nici nu ar fi putut avea bănuiala că nu are autorizațiile necesare.

Când a ajuns la locație, a văzut paltonul soției sale și pe administratorul salonului, care era în stare de șoc, cu pete de sânge pe haine. „Mi-au spus că au încercat să o salveze, dar nu au reușit”, a povestit bărbatul.

Roman Babițchi a mers imediat la spitalul de urgență, unde a aflat că soția sa suferise un stop cardiac. O cunoștință a soției sale i-a spus că salonul era plin de sânge, ceea ce l-a făcut să se îndoiască de explicațiile primite anterior. Când a revenit la salon pentru răspunsuri, a dat peste una dintre angajate, care i-a spus că soției sale i s-au administrat Dimedrol și Alergostop. „Am sunat la spital să le spun, dar medicii nu mai erau interesați. Atunci am înțeles că soția mea a murit”, spune soțul victimei.

Bărbatul a mai declarat că a chemat poliția, dar angajatele salonului au încercat să blocheze accesul anchetatorilor. Când s-a întors mai târziu la salon, totul era deja curățat, fără urme de sânge. „Cineva le-a ajutat să șteargă toate probele. Proprietara salonului și medicul care a efectuat procedura fugiseră deja”, a spus Roman Babițchi.

„Acolo era cameră de supraveghere, i-am arătat poliției. Ele au spus că acea cameră înregistrează doar noaptea. La ora 20:00, când s-au finalizat cercetările în acea zi, cel mai strașnic e că poliția a întrebat de administratoare când o să poată prezenta actele și ea a spus că sunt programări în salon. Azi eu ucid soția lui, dar mâine am cliente noi”, a mai povestit Roman Babițchi.

Potrivit avocatei bărbatului Oxana Ivanov, abia luni, 3 februarie, au fost ridicate înregistrările video, inclusiv din acea zi.

„Persistă tentative de mușamalizare. Încă nu avem persoane reținute. Grupul operativ, dacă întreprindea măsurile necesare, probabil doamna doctor Maniuc era în arest. Vom scrie plângere”, a specificat avocata lui Babițchi.

„Proprietara salonului și medicul știau că nu aveau documentele necesare, de aceea au fugit”, susține soțul victimei. El promite că va face tot posibilul pentru ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

Poliția a deschis o cauză penală în acest caz, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei. Între timp, familia victimei cere dreptate.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025