Târgul Universităților din România, în trei orașe din Republica Moldova

În perioada 7-10 iulie va avea loc cea de-a XI-a ediție a Târgului Universităților din România, organizat de Federația Tinerilor Basarabeni. În cadrul evenimentului reprezentații centrelor universitare din România vor prezenta absolvenților de gimnaziu și de liceu din Republica Moldova ofertele educaționale pentru anul 2022-2023, transmite IPN.

La 7 și 8 iulie târgul va avea loc pe Aleea Clasicilor Români din Chișinău, între orele 09.00-16.00. În cazul în care timpul va fi ploios, evenimentul se va desfășura la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu”.

La 9 iulie Târgul Universităților din România va avea loc la Bălți, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, la fel între orele 09.00 – 16.00. La Cahul evenimentul se va desfășura în data de 10 iulie la Universitatea „B.P. Hașdeu”, între orele 10.00 – 15.00.

În cadrul Târgului Universităților din România, absolvenții vor putea afla care este procesul de admitere la studiile preuniversitare și universitate din România din anul curent, care sunt  ofertele academice ale instituțiilor de învățământ din țara vecină, dar și care sunt activitățile de voluntariat în cadrul asociațiilor de studenți și elevi basarabeni din cele mai mari centre universitare din România.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Târgul Universităților din România, în trei orașe din Republica Moldova

În perioada 7-10 iulie va avea loc cea de-a XI-a ediție a Târgului Universităților din România, organizat de Federația Tinerilor Basarabeni. În cadrul evenimentului reprezentații centrelor universitare din România vor prezenta absolvenților de gimnaziu și de liceu din Republica Moldova ofertele educaționale pentru anul 2022-2023, transmite IPN.

La 7 și 8 iulie târgul va avea loc pe Aleea Clasicilor Români din Chișinău, între orele 09.00-16.00. În cazul în care timpul va fi ploios, evenimentul se va desfășura la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu”.

La 9 iulie Târgul Universităților din România va avea loc la Bălți, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, la fel între orele 09.00 – 16.00. La Cahul evenimentul se va desfășura în data de 10 iulie la Universitatea „B.P. Hașdeu”, între orele 10.00 – 15.00.

În cadrul Târgului Universităților din România, absolvenții vor putea afla care este procesul de admitere la studiile preuniversitare și universitate din România din anul curent, care sunt  ofertele academice ale instituțiilor de învățământ din țara vecină, dar și care sunt activitățile de voluntariat în cadrul asociațiilor de studenți și elevi basarabeni din cele mai mari centre universitare din România.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025