Secretarul consiliul local va autentifica procuri și pentru stabilirea și recalcularea pensiei

Procedura de obținere a pensiei, alocației sau indemnizației de către persoanele în etate sau cu cerințe speciale va fi facilitată. Potrivit unui proiect avizat de Guvern, secretarul consiliului local va avea posibilitatea de a autentifica procuri, în scopul reprezentării persoanelor pentru stabilirea și recalcularea pensiei, indemnizației, alocației pentru dizabilitate și a pensiei de urmaș, transmite IPN.

În prezent, secretarul consiliului local este abilitat prin lege să autentifice procuri doar pentru primirea pensiilor, indemnizațiilor, nu și pentru reprezentarea persoanelor la casa teritorială de asigurări sociale.

Potrivit autorilor, proiectul de lege a fost elaborat în baza solicitărilor persoanelor în etate şi a persoanelor cu necesități speciale, preponderent din zonele rurale, unde nu există un notar în apropriere, iar deplasarea către unitățile notariale și subdiviziunile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale necesită timp și cheltuieli financiare suplimentare.

Asociația Jurnaliștilor de Mediu organizează evenimentul „Școală veche – timpuri noi”, în cadrul unui program de granturi, parte a proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de asociația EcoContact /Satul Suhuluceni, raionul Telenești /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (1-2 august) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

Continuă expoziția în câmp deschis TehAgroFest 2026 /Comuna Tohatin, extravilan, Drumul M14 /30 iulie – 1 august/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /1-2 august/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Secretarul consiliul local va autentifica procuri și pentru stabilirea și recalcularea pensiei

Procedura de obținere a pensiei, alocației sau indemnizației de către persoanele în etate sau cu cerințe speciale va fi facilitată. Potrivit unui proiect avizat de Guvern, secretarul consiliului local va avea posibilitatea de a autentifica procuri, în scopul reprezentării persoanelor pentru stabilirea și recalcularea pensiei, indemnizației, alocației pentru dizabilitate și a pensiei de urmaș, transmite IPN.

În prezent, secretarul consiliului local este abilitat prin lege să autentifice procuri doar pentru primirea pensiilor, indemnizațiilor, nu și pentru reprezentarea persoanelor la casa teritorială de asigurări sociale.

Potrivit autorilor, proiectul de lege a fost elaborat în baza solicitărilor persoanelor în etate şi a persoanelor cu necesități speciale, preponderent din zonele rurale, unde nu există un notar în apropriere, iar deplasarea către unitățile notariale și subdiviziunile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale necesită timp și cheltuieli financiare suplimentare.

Asociația Forța Fermierilor susține că sectorul cerealier și oleaginos traversează o criză profundă, agravată în ultimele cinci luni de scumpirea carburanților și a fertilizanților, stagnarea prețurilor la grâu și lipsa subvențiilor. În acest context, agricultorii solicită Guvernului un set de măsuri urgente pentru a evita agravarea situației, transmite IPN.

Potrivit asociației, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 70%, iar fermierii se confruntă cu un deficit de combustibil care pune în pericol lucrările agricole din sezonul vară-toamnă. În același timp, costurile fertilizanților s-au majorat cu 35-40%, în timp ce prețul grâului pe piața internă a rămas neschimbat în iulie și a scăzut în ultima săptămână cu 30-40 de bani pe kilogram.

Forța Fermierilor susține că producătorii vegetali au rămas fără subvenții în acest an, iar restanțele pentru 2025 nu au fost achitate. Asociația afirmă că noul Program Strategic Agricol nu prevede plăți directe pentru culturile cerealiere și oleaginoase, în timp ce fermierii mici și mijlocii sunt afectați de calamitățile din ultimii ani și de presiunea creditorilor.

Printre măsurile solicitate se numără menținerea cotei actuale de TVA pentru producția agricolă, reintroducerea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase, asigurarea stocurilor de motorină pentru campania agricolă, verificarea pieței de achiziție a grâului și restituirea accizei la motorină pentru fermele mici și mijlocii.

Într-o reacție pentru IPN, Ministerul Agriculturii și Industrie Alimentare a precizat că situația din sector este influențată de factori interni și externi, inclusiv de evoluțiile piețelor regionale și internaționale. Instituția susține că monitorizează situația și analizează, împreună cu autoritățile responsabile, eventualele măsuri necesare.

În ceea ce privește restanțele la subvenții, ministerul precizează că acestea vor fi achitate treptat, iar noul Program Strategic al Politicii Agricole nu va permite acumularea unor noi datorii, plățile urmând să fie făcute în limita resurselor disponibile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025