Primăria Chișinău a aprobat desfășurarea târgurilor de caritate și de vechituri

Primăria municipiului Chișinău a aprobat un calendar-cadru al târgurilor de caritate și de vechituri care vor fi organizate până la sfârșitul anului pe teritoriul orașului. Inițiativa are ca scop susținerea persoanelor social-vulnerabile și a proiectelor de caritate, precizează un comunicat de presă citat de IPN.

Târgurile de caritate pot fi desfășurate de către organizații necomerciale, indiferent de forma de organizare. Târgurile de vechituri pot fi organizate de către grupuri de persoane fizice pe teritoriul orașului Chișinău, conform locului și perioadei stabilite în calendarul-cadru.

Preturile de sector vor stabili locurile de organizare a târgurilor planificate, vor recepționa cererile de la organizatori și vor stabili condițiile de organizare și desfășurare a târgurilor.

Radu Musteața și-a anunțat demisia din funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare, la doar câteva zile după învestirea Guvernului Tofan. Potrivit acestuia, decizia este una asumată și are drept scop protejarea încrederii publice în actul de guvernare, transmite IPN.

Într-un mesaj public, Radu Musteața a declarat că Guvernul are în față reforme importante și complexe, iar pentru a păstra încrederea publică a decis să-și depună mandatul, calificând gestul drept unul de responsabilitate.

Premierul Vasile Tofan a confirmat că a acceptat demisia lui Radu Musteața. Șeful Guvernului a dat asigurări că activitatea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va continua fără întreruperi, iar un nou ministru va fi desemnat în cel mai scurt timp.

Demisia lui Radu Musteața vine după apariția în spațiul public a unor informații potrivit cărora acesta ar fi fost membru al Partidului Democrat. Fostul ministru a respins aceste afirmații, susținând că nu a fost niciodată membru al formațiunii și că nu a deținut funcții de conducere în cadrul acesteia.

Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți de Parlament, iar Radu Musteața a fost numit ministru al agriculturii, după ce anterior a condus Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Primăria Chișinău a aprobat desfășurarea târgurilor de caritate și de vechituri

Primăria municipiului Chișinău a aprobat un calendar-cadru al târgurilor de caritate și de vechituri care vor fi organizate până la sfârșitul anului pe teritoriul orașului. Inițiativa are ca scop susținerea persoanelor social-vulnerabile și a proiectelor de caritate, precizează un comunicat de presă citat de IPN.

Târgurile de caritate pot fi desfășurate de către organizații necomerciale, indiferent de forma de organizare. Târgurile de vechituri pot fi organizate de către grupuri de persoane fizice pe teritoriul orașului Chișinău, conform locului și perioadei stabilite în calendarul-cadru.

Preturile de sector vor stabili locurile de organizare a târgurilor planificate, vor recepționa cererile de la organizatori și vor stabili condițiile de organizare și desfășurare a târgurilor.

NATO a aprobat un proiect de 27 de miliarde de euro pentru extinderea rețelei de depozite și conducte de carburanți spre flancul estic, cea mai mare investiție comună din istoria Alianței Nord-Atlantice. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că Bucureștiul va primi aproximativ 2,15 miliarde de euro pentru construirea infrastructurii pe teritoriul țării, transmite IPN.

Decizia a fost adoptată de Consiliul Nord-Atlantic, forul decizional al Alianței, și vizează modernizarea sistemului NATO de stocare și distribuție a carburanților, prin construirea unor noi facilități în estul și sud-estul Alianței. Proiectul, care are scopul de a asigura forțelor NATO resursele energetice necesare pregătirii de luptă, prevede și modernizarea unei rețele de conducte cu o lungime de aproximativ 10 mii de kilometri, construită în perioada Războiului Rece. Astfel, statele membre din estul și sudul continentului vor fi integrate în sistemul de stocare și distribuție al NATO din Europa de Vest.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Nicușor Dan a subliniat că decizia consolidează rolul României ca stat aliat de primă linie la Marea Neagră și îi întărește conectivitatea strategică cu aliații din NATO. Totodată, liderul de la Cotroceni a precizat că noua rețea va crea oportunități importante pentru economia țării și pentru companiile românești.

Sistemul de conducte și depozite pentru combustibil al NATO a fost construit în timpul Războiului Rece pentru a asigura alimentarea rapidă cu carburant a forțelor aliate în situații de criză sau conflict. Rețeaua existentă traversează mai multe state membre și se oprește la granița Germaniei. În ultimii ani, Polonia și România au solicitat extinderea acesteia spre est, astfel încât infrastructura să ajungă mai aproape de zonele considerate cu risc ridicat de securitate.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025