Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie

Astăzi este ultima zi în care mai pot fi desfășurate acțiuni de agitație electorală pentru alegerile locale noi din această duminică. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, agitația electorală este strict interzisă atât în ziua scrutinului, cât și în ajunul acestuia, iar continuarea acesteia constituie contravenție și se sancționează, transmite IPN.

În aceste două zile, candidații nu mai pot participa la emisiuni TV sau radio, iar autoritățile publice locale și difuzorii de publicitate sunt obligați să îndepărteze materialele electorale afișate în spațiile publice. Interdicția nu se aplică informațiilor deja plasate în mediu online.

CEC precizează că, în perioada de restricții, concurenții electorali nu mai au voie să efectueze operațiuni financiare în conturile marcate cu „Fond electoral”.

Pe 16 noiembrie vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în satul Bașcalia din raionul Basarabeasca, în satul Ustia din raionul Glodeni, în orașul Leova, în comuna Cremenciug din raionul Soroca, dar și în comunele Călinești și Natalievca din raionul Fălești. Totodată, în Călinești și în orașul Leova vor fi alese și consilie locale.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie

Astăzi este ultima zi în care mai pot fi desfășurate acțiuni de agitație electorală pentru alegerile locale noi din această duminică. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, agitația electorală este strict interzisă atât în ziua scrutinului, cât și în ajunul acestuia, iar continuarea acesteia constituie contravenție și se sancționează, transmite IPN.

În aceste două zile, candidații nu mai pot participa la emisiuni TV sau radio, iar autoritățile publice locale și difuzorii de publicitate sunt obligați să îndepărteze materialele electorale afișate în spațiile publice. Interdicția nu se aplică informațiilor deja plasate în mediu online.

CEC precizează că, în perioada de restricții, concurenții electorali nu mai au voie să efectueze operațiuni financiare în conturile marcate cu „Fond electoral”.

Pe 16 noiembrie vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în satul Bașcalia din raionul Basarabeasca, în satul Ustia din raionul Glodeni, în orașul Leova, în comuna Cremenciug din raionul Soroca, dar și în comunele Călinești și Natalievca din raionul Fălești. Totodată, în Călinești și în orașul Leova vor fi alese și consilie locale.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025