Se propune majorarea orelor de maximă audiență

Orele de maximă audiență pentru televiziune urmează să fie majorate cu câte o oră dimineață și seara. Acestea vor constitui intervalul între orele 06.00 și 10.00 și, respectiv, 17.00 și 24.00. Prevederea se conține într-un proiect de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale supus consultărilor publice de către Comisia parlamentară de profil, transmite IPN.

Proiectul urmează să detalieze și să clarifice normele ce vizează ore de maximă audiență și a mesajelor sau spoturilor de autopromovare. Astfel, se propune tratarea spoturilor de autopromovare ca programe locale, dat fiind faptul că la realizarea acestora sunt folosite resurse redacționale.

Modificările mai prevăd că furnizorii de servicii media vor avea obligația de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 80% în limba română din totalul programelor realizate. Excepție vor constitui furnizorii ale căror servicii media se adresează comunităților din unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară. Aici va fi stipulată obligația de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 25% în limba română, precum și programe de producție proprie în limba minorității respective.

Potrivit proiectului, filmele vor fi transmise cu dublare sau subtitrare în limba română, păstrându-se coloana sonoră originală sau, după caz, versiunea lingvistică licențiată. Filmele pentru copii vor fi dublate sau sonorizate în limba română, făcând excepție furnizorii ale căror servicii media audiovizuale se adresează comunităților din unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară.

Unul dintre autorii proiectului, Ion Bunduchi, director executiv al Asociației Presei Electronice APEL, a declarat că proiectul vine să concretizeze norme legale valabile astăzi. Și această concretizare vine din practica reală a Consiliului Audiovizualului, astfel încât să fie clare atât pentru CA cât și pentru subiecții reglementați. De asemenea, modificările au fost necesare pentru a clarifica mecanismele ce țin de regimul proprietății. „Practica reală a demonstrat că e dificil ca regulatorul să facă aici ordine. Și pentru a clarifica niște norme se propun aceste modificări”, a notat Ion Bunduchi.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Se propune majorarea orelor de maximă audiență

Orele de maximă audiență pentru televiziune urmează să fie majorate cu câte o oră dimineață și seara. Acestea vor constitui intervalul între orele 06.00 și 10.00 și, respectiv, 17.00 și 24.00. Prevederea se conține într-un proiect de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale supus consultărilor publice de către Comisia parlamentară de profil, transmite IPN.

Proiectul urmează să detalieze și să clarifice normele ce vizează ore de maximă audiență și a mesajelor sau spoturilor de autopromovare. Astfel, se propune tratarea spoturilor de autopromovare ca programe locale, dat fiind faptul că la realizarea acestora sunt folosite resurse redacționale.

Modificările mai prevăd că furnizorii de servicii media vor avea obligația de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 80% în limba română din totalul programelor realizate. Excepție vor constitui furnizorii ale căror servicii media se adresează comunităților din unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară. Aici va fi stipulată obligația de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 25% în limba română, precum și programe de producție proprie în limba minorității respective.

Potrivit proiectului, filmele vor fi transmise cu dublare sau subtitrare în limba română, păstrându-se coloana sonoră originală sau, după caz, versiunea lingvistică licențiată. Filmele pentru copii vor fi dublate sau sonorizate în limba română, făcând excepție furnizorii ale căror servicii media audiovizuale se adresează comunităților din unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară.

Unul dintre autorii proiectului, Ion Bunduchi, director executiv al Asociației Presei Electronice APEL, a declarat că proiectul vine să concretizeze norme legale valabile astăzi. Și această concretizare vine din practica reală a Consiliului Audiovizualului, astfel încât să fie clare atât pentru CA cât și pentru subiecții reglementați. De asemenea, modificările au fost necesare pentru a clarifica mecanismele ce țin de regimul proprietății. „Practica reală a demonstrat că e dificil ca regulatorul să facă aici ordine. Și pentru a clarifica niște norme se propun aceste modificări”, a notat Ion Bunduchi.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025