Sindicatele se opun inițiativei prin care gravidele vor putea lucra până în ultima zi de sarcină

O inițiativă legislativă propune ca femeile să poată să lucreze până în ultima zi de sarcină și să primească indemnizația de maternitate. Sindicatele se opun și fac referire la tratatele internaționale care ar obliga femeile să iasă în concediul de maternitate în a șaptea lună de sarcină. Experții din societatea civilă spun că nici statul și nici sindicatele nu trebuie să decidă, doar femeia care trebuie să aibă posibilitatea să facă propria alegere, transmite IPN cu referire la Radio Europa Liberă.

Deputatele care au înaintat proiectul propun ca „în perioada concediului de maternitate, la cererea scrisă a salariatei, angajatorul să poată dispune continuarea sau reluarea activității de muncă, pentru durata solicitată”. Contractul individual de muncă se va suspenda în ziua în care angajata care lucrează în timpul concediului de maternitate va depune o cerere în scris. „Pentru perioada concediului de maternitate care se suprapune cu perioada în care femeia a realizat venit asigurat, indemnizația de maternitate se plătește”, se mai arată în proiect.

Potrivit legislației în vigoare, indemnizaţia de maternitate se acordă la a 30-a săptămână de sarcină. În prezent, femeile care continuă să lucreze în perioada concediului de maternitate sunt lipsite de indemnizație sau, dacă o iau, primesc salariul în plic.

Nelea Rusu, coordonatoare de proiecte la UNFPA Moldova, susține că prin acest proiect s-ar diminua plățile neformale. „Acest proiect extinde oportunitățile pentru viitoarele mămici să își atingă potențialul de carieră, cât și cel legat de fertilitate. Un aspect deloc de neglijat este munca neformală”, a spus reprezentanta UNFPA, citată de Europa Liberă.

De cealaltă parte, sindicatele nu sunt de acord cu acest proiect de lege. „Există niște standarde internaționale ratificate de Republica Moldova, unde este stabilit un minim de săptămâni obligatorii care trebuie să existe în legislația națională și de care trebuie să se bucure gravidele. Atunci când auzim de la autoare că trebuie să le dăm dreptul de a munci acestor persoane, eu nu sunt de acord, pentru că nu se lezează niciun drept”, a declarat șeful Departamentului juridic de la Confederația Națională a Sindicatelor, Eugeniu Covrig.

Alina Andronache, specialistă la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și mamă a trei copii, afirmă că a avut trei sarcini total diferite. În unele a stat la pat, iar în altele s-a simțit bine până în ultimul moment. „Nu noi trebuie să decidem, nici sindicatele, nici statul. Doar femeia trebuie să decidă, în funcție de cum se simte ea, iar statul doar să îi ofere posibilitatea să facă propria alegere, să nu fie obligată. Dacă ne uităm la experiența altor țări europene, femeile pot merge la muncă până în a opta lună de sarcină”, a punctat Alina Andronache.

Este vernisată expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei (22 iulie-4 septembrie) /ora 14:00/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Sindicatele se opun inițiativei prin care gravidele vor putea lucra până în ultima zi de sarcină

O inițiativă legislativă propune ca femeile să poată să lucreze până în ultima zi de sarcină și să primească indemnizația de maternitate. Sindicatele se opun și fac referire la tratatele internaționale care ar obliga femeile să iasă în concediul de maternitate în a șaptea lună de sarcină. Experții din societatea civilă spun că nici statul și nici sindicatele nu trebuie să decidă, doar femeia care trebuie să aibă posibilitatea să facă propria alegere, transmite IPN cu referire la Radio Europa Liberă.

Deputatele care au înaintat proiectul propun ca „în perioada concediului de maternitate, la cererea scrisă a salariatei, angajatorul să poată dispune continuarea sau reluarea activității de muncă, pentru durata solicitată”. Contractul individual de muncă se va suspenda în ziua în care angajata care lucrează în timpul concediului de maternitate va depune o cerere în scris. „Pentru perioada concediului de maternitate care se suprapune cu perioada în care femeia a realizat venit asigurat, indemnizația de maternitate se plătește”, se mai arată în proiect.

Potrivit legislației în vigoare, indemnizaţia de maternitate se acordă la a 30-a săptămână de sarcină. În prezent, femeile care continuă să lucreze în perioada concediului de maternitate sunt lipsite de indemnizație sau, dacă o iau, primesc salariul în plic.

Nelea Rusu, coordonatoare de proiecte la UNFPA Moldova, susține că prin acest proiect s-ar diminua plățile neformale. „Acest proiect extinde oportunitățile pentru viitoarele mămici să își atingă potențialul de carieră, cât și cel legat de fertilitate. Un aspect deloc de neglijat este munca neformală”, a spus reprezentanta UNFPA, citată de Europa Liberă.

De cealaltă parte, sindicatele nu sunt de acord cu acest proiect de lege. „Există niște standarde internaționale ratificate de Republica Moldova, unde este stabilit un minim de săptămâni obligatorii care trebuie să existe în legislația națională și de care trebuie să se bucure gravidele. Atunci când auzim de la autoare că trebuie să le dăm dreptul de a munci acestor persoane, eu nu sunt de acord, pentru că nu se lezează niciun drept”, a declarat șeful Departamentului juridic de la Confederația Națională a Sindicatelor, Eugeniu Covrig.

Alina Andronache, specialistă la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și mamă a trei copii, afirmă că a avut trei sarcini total diferite. În unele a stat la pat, iar în altele s-a simțit bine până în ultimul moment. „Nu noi trebuie să decidem, nici sindicatele, nici statul. Doar femeia trebuie să decidă, în funcție de cum se simte ea, iar statul doar să îi ofere posibilitatea să facă propria alegere, să nu fie obligată. Dacă ne uităm la experiența altor țări europene, femeile pot merge la muncă până în a opta lună de sarcină”, a punctat Alina Andronache.

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în plen prioritățile executivului și echipa de miniștri, înaintea votului deputaților, transmite IPN.

La începutul ședinței plenare, și-au înregistrat prezența 96 de deputați din totalul celor 101 aleși.

Vasile Tofan a urcat la tribuna Parlamentului la ora 11:13. Discursul premierului desemnat a durat aproape o oră. În acest timp, Vasile Tofan a prezentat principalele obiective ale programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient”, insistând asupra reformelor economice, accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană, sprijinirii mediului de afaceri și eficientizării administrației publice.

După prezentarea programului și a echipei guvernamentale, ședința a continuat cu sesiunea de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia deputații i-au adresat premierului desemnat întrebări privind componența cabinetului de miniștri, prioritățile executivului și reformele pe care intenționează să le promoveze.

După mai bine de șase ore de întrebări și răspunsuri, vicepreședinta Parlamentului și lidera fracțiunii PAS, Doina Gherman, a cerut aplicarea prevederile articolului 108 din Regulamentul Parlamentului, punând capăt sesiunii de întrebări și răspunsuri adresate premierului desemnat și membrilor cabinetului propus. După încheierea dezbaterilor, Parlamentul urmează să supună la vot programul de guvernare și componența Guvernului. Pentru învestirea noului cabinet este necesar votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025