Nicu Popescu: Diplomația parlamentară contribuie la fortificarea relațiilor între Moldova și Franța

Diplomația parlamentară este esențială pentru fortificarea legăturilor politico-diplomatice între Republica Moldova și Franța. Declarația în acest sens a fost făcută de vicepremierul Nicu Popescu după întrevederea cu membrii grupului de prietenie moldo-franceză din Senatul francez, Veronique Guillotin, președinta grupului și senatorul Bernard Fialaire, precum și cu Jean-Louis Bourlanges, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naționale, transmite IPN.

În cadrul vizitei la Paris, vicepremierul s-a referit la determinarea autorităților pentru modernizarea europeană a țării, avansarea în procesul de reforme și intenția de a consolida dialogul foarte bun și strâns al țării noastre cu Franța și Uniunea Europeană. Au fost abordate consecințele dramatice ale războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei și enormele prejudicii economice și sociale, pe care le resimte fiecare cetățean.

Nicu Popescu a informat oficialii francezi despre situația din sectorul energetic, menționând că este cea mai gravă criză energetică din ultimele trei decenii – o criză în care resursele energetice sunt folosite pe post de arme. „Am pledat pentru susținerea consecventă, în continuare, din partea Franței pentru procesele democratice din țara noastră”, a conchis vicepremierul.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Nicu Popescu: Diplomația parlamentară contribuie la fortificarea relațiilor între Moldova și Franța

Diplomația parlamentară este esențială pentru fortificarea legăturilor politico-diplomatice între Republica Moldova și Franța. Declarația în acest sens a fost făcută de vicepremierul Nicu Popescu după întrevederea cu membrii grupului de prietenie moldo-franceză din Senatul francez, Veronique Guillotin, președinta grupului și senatorul Bernard Fialaire, precum și cu Jean-Louis Bourlanges, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naționale, transmite IPN.

În cadrul vizitei la Paris, vicepremierul s-a referit la determinarea autorităților pentru modernizarea europeană a țării, avansarea în procesul de reforme și intenția de a consolida dialogul foarte bun și strâns al țării noastre cu Franța și Uniunea Europeană. Au fost abordate consecințele dramatice ale războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei și enormele prejudicii economice și sociale, pe care le resimte fiecare cetățean.

Nicu Popescu a informat oficialii francezi despre situația din sectorul energetic, menționând că este cea mai gravă criză energetică din ultimele trei decenii – o criză în care resursele energetice sunt folosite pe post de arme. „Am pledat pentru susținerea consecventă, în continuare, din partea Franței pentru procesele democratice din țara noastră”, a conchis vicepremierul.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025