Un bărbat a fost răpit și amenințat cu moartea pentru mărturii împotriva lui Machena

Patru membri ai unui grup al organizației criminale „Machena” au fost reținuți fiind suspectați cu au răpit un bărbat și l-au amenințat cu moartea. Potrivit poliției, ar fi vor despre răzbunarea pentru declarațiile depuse de victimă împotriva hoțului în lege „Machena”, condamnat la 19 ani închisoare în dosarul penal în care bărbatul a fost victimă a șantajului condamnatului, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că acest caz a avut loc în decembrie 2022 la Rezina. Suspecții l-au bruscat și l-au agresat fizic pe bărbatul de 36 de ani. Apoi l-au obligat prin aplicarea violenței fizice și prin amenințarea cu o armă de foc să urce cu ei în automobil. Acolo, l-au amenințat cu vătămarea gravă a sănătății și cu moartea, timp de două ore – atât în timpul călătoriei spre Chișinău, cât și în parcarea la care au sosit.

Până de curând, bărbatul victimă a fost și el deținut, într-o altă instituție penitenciară, astfel încât bănuiții au profitat de punerea acestuia în libertate ca să se răzbune.

Bărbatul a evadat din automobil și a sesizat organele de drept. Cei patru bărbați au vârste cuprinse între 23 și 41 de ani. Ei au fost reținuți marți urmare a unor percheziții.

Procurorii PCCOCS urmează să le prezinte învinuirea și să solicite aplicarea arestului preventiv în privința acestora pentru un termen de 30 de zile.

Ministerul Apărării își propune ca, până în 2028, cel puțin 60% din zonele prioritare ale infrastructurii critice să fie protejate cu sisteme de detectare și neutralizare a dronelor. În prezent, susțin autoritățile, acoperirea cu astfel de sisteme este limitată. Prevederea se regăsește în Programul de activitate al Guvernului „Economie europeană, stat eficient”, transmite IPN.

Potrivit documentului, Armata Națională va fi modernizată prin dezvoltarea capacităților de supraveghere, radiolocație și avertizare timpurie, precum și prin dotarea cu sisteme anti-dronă. Sunt prevăzute și modernizarea comunicațiilor militare, a sistemelor de comandă și control, precum și consolidarea securității cibernetice.

Programul prevede și creșterea mobilității militare, prin dezvoltarea capacităților logistice, medicale și de transport pentru deplasarea rapidă a forțelor.

Până în 2028, Guvernul intenționează să finalizeze tabăra militară de la Băcioi și să modernizeze cel puțin 18 obiective militare. Tot până atunci, structura de radiolocație și avertizare timpurie ar urma să atingă un nivel de dotare tehnică de cel puțin 35% și un grad de asigurare cu personal de minimum 55%.

În domeniul rezilienței naționale, autoritățile își propun operaționalizarea integrală a Registrului de stat al resurselor de apărare și digitalizarea evidenței resurselor umane, materiale și tehnice. De asemenea, vor fi organizate anual cel puțin două exerciții interinstituționale majore.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Un bărbat a fost răpit și amenințat cu moartea pentru mărturii împotriva lui Machena

Patru membri ai unui grup al organizației criminale „Machena” au fost reținuți fiind suspectați cu au răpit un bărbat și l-au amenințat cu moartea. Potrivit poliției, ar fi vor despre răzbunarea pentru declarațiile depuse de victimă împotriva hoțului în lege „Machena”, condamnat la 19 ani închisoare în dosarul penal în care bărbatul a fost victimă a șantajului condamnatului, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că acest caz a avut loc în decembrie 2022 la Rezina. Suspecții l-au bruscat și l-au agresat fizic pe bărbatul de 36 de ani. Apoi l-au obligat prin aplicarea violenței fizice și prin amenințarea cu o armă de foc să urce cu ei în automobil. Acolo, l-au amenințat cu vătămarea gravă a sănătății și cu moartea, timp de două ore – atât în timpul călătoriei spre Chișinău, cât și în parcarea la care au sosit.

Până de curând, bărbatul victimă a fost și el deținut, într-o altă instituție penitenciară, astfel încât bănuiții au profitat de punerea acestuia în libertate ca să se răzbune.

Bărbatul a evadat din automobil și a sesizat organele de drept. Cei patru bărbați au vârste cuprinse între 23 și 41 de ani. Ei au fost reținuți marți urmare a unor percheziții.

Procurorii PCCOCS urmează să le prezinte învinuirea și să solicite aplicarea arestului preventiv în privința acestora pentru un termen de 30 de zile.

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică la tema:

„Reforma APL: Ce modificări legislative sunt esențiale pentru implementarea cu succes a acesteia?”

Dezbaterea are loc joi, 23 iulie 2026, cu începere de la ora 12:00, în Sala de conferințe, str-la Teatrului, 2/2, etajul 3, Oficiul IPN.  

Participanți:  

  • Eremei Priseajniuc – expert în administrație publică
  • Alexandru Arsenie – expert în drept constituțional

Moderator:
Lilia Burakovski

Durata dezbaterii – 60 min.

Ultimele 15 minute jurnaliștii vor putea adresa întrebări participanților la dezbatere.  

De asemenea, dezbaterea poate fi urmărită on-line pe:
Canalul de Youtube al Agenției, pe pagina de Facebook IPN Agenție de presă și accesată ulterior în arhivă;

Jurnaliștii care vor opta să urmărească evenimentul online, pot adresa participanților întrebări, în timpul dezbaterii, prin intermediul paginii de Facebook a Agenției. Se va indica numele jurnalistului care adresează întrebarea și, după caz, denumirea organului de presă.  

Organele de presă pot utiliza înregistrările video ale IPN pentru realizarea propriilor produse media.  

E-mail[email protected]

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025