Scade rata de bază pentru principalele operațiuni de politică monetară

Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt scade cu 4 puncte procentuale, ajungând la nivelul de 6%. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei. Prin aceeași decizie, ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight ating nivelul de 8% și, respectiv, de 4% anual – ambele rate în scădere cu 4 puncte procentuale, transmite IPN.

Decizia mai prevede că norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă se menține la nivelul de 34% din baza de calcul. De asemenea, se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 45% din baza de calcul.

BNM precizează că această hotărâre continuă șirul de măsuri stimulative adoptate în ultima perioadă, cu scopul de a crea condițiile monetare necesare pentru a readuce inflația în proximitatea țintei de 5% cu o posibilă deviere de ± 1,5 puncte procentuale.

„Decizia vine să susțină echilibrarea economiei naționale prin crearea condițiilor monetare ce vor  înviora creditarea, iar cea din urmă va contribui la impulsionarea cererii agregate. Astfel, informațiile macroeconomice noi disponibile după finalizarea rundei precedente de prognoză confirmă validitatea prognozei BNM despre evoluția inflației”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

De asemenea, BNM informează că riscurile și incertitudinile se mențin. Astfel, situația tensionată din regiune, volatilitatea prețurilor la resursele energetice pe plan regional, modalitatea de ajustare a tarifelor la serviciile comunale (gaz natural, energie termică și energie electrică) mențin incertitudinea privind perspectiva inflației pe termen scurt și mediu. Relevantă rămâne și incertitudinea cu privire la producția agricolă din anul curent și din anul viitor. BNM va monitoriza în continuare cu precauție situația macroeconomică internă și cea externă, riscurile și incertitudinile asupra evoluției inflației pe termen scurt și mediu, astfel încât să  ia decizii oportune de politică monetară  îndreptate spre asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Următoarea ședință de promovare a politicii monetare este preconizată pentru data de 9 august.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei organizează campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Scade rata de bază pentru principalele operațiuni de politică monetară

Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt scade cu 4 puncte procentuale, ajungând la nivelul de 6%. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei. Prin aceeași decizie, ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight ating nivelul de 8% și, respectiv, de 4% anual – ambele rate în scădere cu 4 puncte procentuale, transmite IPN.

Decizia mai prevede că norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă se menține la nivelul de 34% din baza de calcul. De asemenea, se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 45% din baza de calcul.

BNM precizează că această hotărâre continuă șirul de măsuri stimulative adoptate în ultima perioadă, cu scopul de a crea condițiile monetare necesare pentru a readuce inflația în proximitatea țintei de 5% cu o posibilă deviere de ± 1,5 puncte procentuale.

„Decizia vine să susțină echilibrarea economiei naționale prin crearea condițiilor monetare ce vor  înviora creditarea, iar cea din urmă va contribui la impulsionarea cererii agregate. Astfel, informațiile macroeconomice noi disponibile după finalizarea rundei precedente de prognoză confirmă validitatea prognozei BNM despre evoluția inflației”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

De asemenea, BNM informează că riscurile și incertitudinile se mențin. Astfel, situația tensionată din regiune, volatilitatea prețurilor la resursele energetice pe plan regional, modalitatea de ajustare a tarifelor la serviciile comunale (gaz natural, energie termică și energie electrică) mențin incertitudinea privind perspectiva inflației pe termen scurt și mediu. Relevantă rămâne și incertitudinea cu privire la producția agricolă din anul curent și din anul viitor. BNM va monitoriza în continuare cu precauție situația macroeconomică internă și cea externă, riscurile și incertitudinile asupra evoluției inflației pe termen scurt și mediu, astfel încât să  ia decizii oportune de politică monetară  îndreptate spre asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Următoarea ședință de promovare a politicii monetare este preconizată pentru data de 9 august.

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025