Parlamentul a susținut creșterea salariilor miniștrilor până la 50 de mii de lei

Din 1 iulie, salariile pentru unele categorii de bugetari care lucrează în administrația publică centrală se vor majora. Pentru aceasta au fost alocate aproape 90 de milioane de lei. Parlamentul a aprobat în primă lectură rectificări la bugetul de stat pentru anul curent, transmite IPN.

Premierul Dorin Recean a declarat în plenul Parlamentului că toți au nevoie de o administrație eficientă și trebuie să existe salarii cât de cât normale. Potrivit lui, astfel nu se mai poate continua, iar obligația autorităților este de a crește salariile gradual la toată lumea. „Avem obligația ca aceste investiții salariale să ducă la creșterea veniturilor, să genereze o capacitate a Republici Moldova de a adera la UE, de a negocia proiecte de asistență”, a notat șeful executivului.

Opoziția ă a critica proiectul. Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Darovannaia, a declarat că soldul datoriei de stat a Republicii Moldova la 31 martie 2023 a însumat 96,6 miliarde de lei sau 34,3% din PIB, deservirea datoriei de stat pentru anul 2023 fiind prognozată în mărime de 5,3 miliarde de lei ori 8,2% din buget. „În condițiile unui asemenea buget Guvernul a decis să-și majoreze salariile până la 50 184 de lei, iar statul va cheltui în acest scop 90 de milioane de lei. Creșteți mai întâi salariile din educație și medicină, altfel Republica Moldova va rămâne cu Guvernul, Președinția și pensionarii”, a spus parlamentara.

Proiectul de rectificare a bugetului de stat prevede majorări salariale pentru miniștri și circa 1 300 de funcționari din aparatul executivului. Potrivit proiectului, salariile demnitarilor vor fi calculate, începând cu 1 iunie, în baza unei valori de referință de 3 mii de lei față de 1 900 de lei cât este în prezent. Excepție fac prim-viceprim-miniștrii, viceprim-miniștrii, miniștrii, agentul guvernamental și secretarul general al Guvernului, care vor fi remunerați în baza unei valori de referință de 3 600 de lei. Astfel, salariile miniștrilor vor crește de la 26 000 de lei la 50 000 de lei.

Rectificările la Legea bugetului urmează să fie votate și în lectură finală.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Parlamentul a susținut creșterea salariilor miniștrilor până la 50 de mii de lei

Din 1 iulie, salariile pentru unele categorii de bugetari care lucrează în administrația publică centrală se vor majora. Pentru aceasta au fost alocate aproape 90 de milioane de lei. Parlamentul a aprobat în primă lectură rectificări la bugetul de stat pentru anul curent, transmite IPN.

Premierul Dorin Recean a declarat în plenul Parlamentului că toți au nevoie de o administrație eficientă și trebuie să existe salarii cât de cât normale. Potrivit lui, astfel nu se mai poate continua, iar obligația autorităților este de a crește salariile gradual la toată lumea. „Avem obligația ca aceste investiții salariale să ducă la creșterea veniturilor, să genereze o capacitate a Republici Moldova de a adera la UE, de a negocia proiecte de asistență”, a notat șeful executivului.

Opoziția ă a critica proiectul. Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Darovannaia, a declarat că soldul datoriei de stat a Republicii Moldova la 31 martie 2023 a însumat 96,6 miliarde de lei sau 34,3% din PIB, deservirea datoriei de stat pentru anul 2023 fiind prognozată în mărime de 5,3 miliarde de lei ori 8,2% din buget. „În condițiile unui asemenea buget Guvernul a decis să-și majoreze salariile până la 50 184 de lei, iar statul va cheltui în acest scop 90 de milioane de lei. Creșteți mai întâi salariile din educație și medicină, altfel Republica Moldova va rămâne cu Guvernul, Președinția și pensionarii”, a spus parlamentara.

Proiectul de rectificare a bugetului de stat prevede majorări salariale pentru miniștri și circa 1 300 de funcționari din aparatul executivului. Potrivit proiectului, salariile demnitarilor vor fi calculate, începând cu 1 iunie, în baza unei valori de referință de 3 mii de lei față de 1 900 de lei cât este în prezent. Excepție fac prim-viceprim-miniștrii, viceprim-miniștrii, miniștrii, agentul guvernamental și secretarul general al Guvernului, care vor fi remunerați în baza unei valori de referință de 3 600 de lei. Astfel, salariile miniștrilor vor crește de la 26 000 de lei la 50 000 de lei.

Rectificările la Legea bugetului urmează să fie votate și în lectură finală.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025