Ședința de judecată va putea fi amânată o singură dată la cerere

Ședința de judecată va putea fi amânată o singură dată la cererea motivată a inculpatului, apărătorului sau procurorului. De asemenea, din legislație vor fi eliminate prevederile care împiedică buna desfășurare a procesului judiciar, cum ar fi, de exemplu, schimbarea sediului sau a completului de judecată. Guvernul a aprobat modificări la Codul de Procedură Penală și la Codul Contravențional, transmite IPN.

De asemenea, au fost revizuite prevederile privind admiterea, desemnarea și înlocuirea apărătorului. În situațiile în care un apărător va lipsi nejustificat sau va refuza să exercite apărarea, acesta va fi înlocuit pentru perioada absenței nejustificate.

Totodată, potrivit proiectului, va fi extinsă utilizarea de către instanțele de judecată a videoconferinței pentru persoanele aflate în detenție. Audierea acestora prin videoconferință va avea loc în prezența unui apărător ales sau desemnat. La fel, martorii vor putea fi audiați prin videoconferință în cazul în care nu va fi posibilă prezența acestora în ședințele de judecată.

Proiectul de lege mai prevede un acord de cooperare dintre învinuiți și instituțiile de drept. Prin urmare, persoanele care își recunosc vina și doresc să coopereze cu ancheta vor avea posibilitatea să negocieze categoria de pedeapsă și forma de executare. Această procedură vizează doar procuraturile specializate în combaterea corupției și crimei organizate.

Potrivit Ministerului Justiției, noile prevederi vor permite instituțiilor de drept să instrumenteze dosarele într-un termen mai restrâns. Astfel, procesul penal va deveni mai eficient, iar judecarea cauzelor se va desfășura cu mai puține tergiversări.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ședința de judecată va putea fi amânată o singură dată la cerere

Ședința de judecată va putea fi amânată o singură dată la cererea motivată a inculpatului, apărătorului sau procurorului. De asemenea, din legislație vor fi eliminate prevederile care împiedică buna desfășurare a procesului judiciar, cum ar fi, de exemplu, schimbarea sediului sau a completului de judecată. Guvernul a aprobat modificări la Codul de Procedură Penală și la Codul Contravențional, transmite IPN.

De asemenea, au fost revizuite prevederile privind admiterea, desemnarea și înlocuirea apărătorului. În situațiile în care un apărător va lipsi nejustificat sau va refuza să exercite apărarea, acesta va fi înlocuit pentru perioada absenței nejustificate.

Totodată, potrivit proiectului, va fi extinsă utilizarea de către instanțele de judecată a videoconferinței pentru persoanele aflate în detenție. Audierea acestora prin videoconferință va avea loc în prezența unui apărător ales sau desemnat. La fel, martorii vor putea fi audiați prin videoconferință în cazul în care nu va fi posibilă prezența acestora în ședințele de judecată.

Proiectul de lege mai prevede un acord de cooperare dintre învinuiți și instituțiile de drept. Prin urmare, persoanele care își recunosc vina și doresc să coopereze cu ancheta vor avea posibilitatea să negocieze categoria de pedeapsă și forma de executare. Această procedură vizează doar procuraturile specializate în combaterea corupției și crimei organizate.

Potrivit Ministerului Justiției, noile prevederi vor permite instituțiilor de drept să instrumenteze dosarele într-un termen mai restrâns. Astfel, procesul penal va deveni mai eficient, iar judecarea cauzelor se va desfășura cu mai puține tergiversări.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025