Mihai Croitoru: 496 de primării beneficiază de finanțare în cadrul programului „Satul European”

496 de proiecte de infrastructură sunt în derulare în localitățile Republicii Moldova grație programului „Satul European”. Șeful Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală spune că cele mai multe proiecte vizează reabilitarea școlilor și grădinițelor, aprovizionarea satelor cu apă și canalizare și termoizolarea instituțiilor publice. Valoarea totală a proiectelor este de 2 miliarde de lei, iar miza programului este de a moderniza satele Republicii Moldova, notează IPN.

În luna martie 2022 președinta Maia Sandu a anunțat lansarea programului național de dezvoltare locală „Satul European”. Potrivit autorităților, de la lansare, zeci de proiecte demarate în satele Republicii Moldova au fost deja finalizate, iar peste 100 de mii de oameni deja au parte de beneficiile acestui program.

„La program au fost depuse peste 720 de dosare dintre care 492 de dosare au fost acceptate spre finanțare, cu o sumă totală de peste 2 miliarde de lei. Pe parcursul anului au mai fost acceptate dosare, care erau o continuitate a proiectelor lansate din Fondul Ecologic Național. Respectiv, acum avem în derulare 496 dosare, adică 496 de primării beneficiază de finanțare în cadrul programului Satul European. Un exemplu elocvent este satul Cornești din Ungheni, unde oamenii nu aveau apă la robinet și nici canalizare. Prin Satul European s-au alocat 4 milioane de lei, grație cărora proiectul a fost finalizat și de anul trecut oamenii au apă la robinet și canalizare. Paradoxul anilor trecuți era că primarilor li se alocau câte un milion sau două milioane de lei pe an, primarul era ținut ostatic, iar proiectele durau câte 4-5 ani. Acum primarului i se acordă suma de până la 10 milioane de lei, bani cu care poți să faci un proiect mare ”, a spus directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, Mihai Croitoru, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Șeful Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală spune că autoritățile publice locale decid care este cea mai stringentă problemă a localității lor ce necesită finanțare din bugetul de stat. Cele mai multe dintre proiectele programului „Satul European” vizează modernizarea instituțiilor publice.

„Mai avem proiecte pentru sisteme de iluminat public stradal, reparația caselor de cultură, reparația primăriilor, avem cazuri când primăriile sunt ridicate din temelie, cum ar fi satul Lăpușna care nu dispune de primărie și acum cu o investiție de 10 milioane de lei se construiește primăria. Alte proiecte vizează amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, reabilitatea și dotarea grădinițelor, termoizolarea școlilor. Primarul a ales proiectul pe care-l crede vital pentru localitatea sa”, a mai spus Mihai Croitoru.

În luna aprilie 2023 autoritățile au lansat și programul „Satul European Expres”. Valoarea maximă a unui proiect în cadrul acestui program este de 450 de mii de lei, iar perioada de implementare este de 6 luni.

(NOU) Premierul Vasile Tofan convoacă ședința Guvernului în contextul evoluțiilor din domeniul energetic, inclusiv situația de pe piața motorinei și cea a gazelor naturale /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 09:00/.

Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din str. Bănulescu-Bodoni /ora 09:00/.

Consiliul Audiovizualului se întrunește în ședință /CA /ora 09:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii se convoacă în ședință /CSM /ora 09:30/.

Banca Națională a Moldovei desfășoară un workshop despre înțelegerea datelor din Raportul anual de stabilitate financiară /BNM /ora 09:30/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 10:00/.

Alianța INFONET desfășoară conferința cu subiectul: „Accesibilitatea nu este o alegere! Este dreptul de a fi vizibil: creșterea gradului de conștientizare și învățarea de la comunitatea persoanelor cu dizabilități de auz” /Online /ora 10:00/.

Federația Moldovenească de Fotbal organizează o conferință de presă dedicată Campionatului European de fotbal pe plajă – Euro Beach Soccer League, Divizia A, și Women’s Euro Beach Soccer League, ediția 2026 /Orange Arena, Parcul La Izvor /ora 10:00/.

Comisia permanentă pentru regulament, numiri, imunitate și etica deputaților din cadrul Adunării Populare a Găgăuziei organizează audieri publice privind proiectul de modificare a articolului 1 din Legea UTA Găgăuzia și privind Regulamentul Adunării Populare a Găgăuziei /Adunarea Populară, Comrat /ora 10:00/.

GALINA CIGHIR susține o conferință de presă cu genericul: „Teren pentru adăpostul de animale AOVA” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Cum se evaluează eficacitatea reformei administrației publice locale: prin costuri, calitatea serviciilor sau nivelul de dezvoltare a teritoriilor?”. Participanți: Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale, Iurie Țap, doctor în științe administrative /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 12:00/.

(NOU) Premierul Vasile Tofan susține o conferință de presă /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 13:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 21 iulie /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Moldova Innovation Technology Park desfășoară evenimentul: „Inteligența artificială, aplicată deja în produse și servicii reale”, în cadrul căruia sunt prezentate rezultatele MITP Residents Survey referitoare la evoluția sectorului IT din Republica Moldova /Orange kITchen, str. Calea Ieșilor, 8, et.7 /ora 13:30/.

Ministerul Educației și Cercetării organizează consultări publice privind crearea Colegiului Psihologilor din Republica Moldova /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 14:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă în ședință /ANRE /ora 15:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 16:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Mihai Croitoru: 496 de primării beneficiază de finanțare în cadrul programului „Satul European”

496 de proiecte de infrastructură sunt în derulare în localitățile Republicii Moldova grație programului „Satul European”. Șeful Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală spune că cele mai multe proiecte vizează reabilitarea școlilor și grădinițelor, aprovizionarea satelor cu apă și canalizare și termoizolarea instituțiilor publice. Valoarea totală a proiectelor este de 2 miliarde de lei, iar miza programului este de a moderniza satele Republicii Moldova, notează IPN.

În luna martie 2022 președinta Maia Sandu a anunțat lansarea programului național de dezvoltare locală „Satul European”. Potrivit autorităților, de la lansare, zeci de proiecte demarate în satele Republicii Moldova au fost deja finalizate, iar peste 100 de mii de oameni deja au parte de beneficiile acestui program.

„La program au fost depuse peste 720 de dosare dintre care 492 de dosare au fost acceptate spre finanțare, cu o sumă totală de peste 2 miliarde de lei. Pe parcursul anului au mai fost acceptate dosare, care erau o continuitate a proiectelor lansate din Fondul Ecologic Național. Respectiv, acum avem în derulare 496 dosare, adică 496 de primării beneficiază de finanțare în cadrul programului Satul European. Un exemplu elocvent este satul Cornești din Ungheni, unde oamenii nu aveau apă la robinet și nici canalizare. Prin Satul European s-au alocat 4 milioane de lei, grație cărora proiectul a fost finalizat și de anul trecut oamenii au apă la robinet și canalizare. Paradoxul anilor trecuți era că primarilor li se alocau câte un milion sau două milioane de lei pe an, primarul era ținut ostatic, iar proiectele durau câte 4-5 ani. Acum primarului i se acordă suma de până la 10 milioane de lei, bani cu care poți să faci un proiect mare ”, a spus directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, Mihai Croitoru, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Șeful Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală spune că autoritățile publice locale decid care este cea mai stringentă problemă a localității lor ce necesită finanțare din bugetul de stat. Cele mai multe dintre proiectele programului „Satul European” vizează modernizarea instituțiilor publice.

„Mai avem proiecte pentru sisteme de iluminat public stradal, reparația caselor de cultură, reparația primăriilor, avem cazuri când primăriile sunt ridicate din temelie, cum ar fi satul Lăpușna care nu dispune de primărie și acum cu o investiție de 10 milioane de lei se construiește primăria. Alte proiecte vizează amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, reabilitatea și dotarea grădinițelor, termoizolarea școlilor. Primarul a ales proiectul pe care-l crede vital pentru localitatea sa”, a mai spus Mihai Croitoru.

În luna aprilie 2023 autoritățile au lansat și programul „Satul European Expres”. Valoarea maximă a unui proiect în cadrul acestui program este de 450 de mii de lei, iar perioada de implementare este de 6 luni.

CINE: Galina Cighir

CE: Conferință de presă cu genericul: „Teren pentru adăpostul de animale AOVA”

CÂND: marți, 28 iulie 2026, ora 11.00

UNDE: str-la. Teatrului, 2/2, etajul 3, Sala IPN

TRANSMIS LIVE: Facebook, YouTube

IMPORTANT pentru jurnaliști

Jurnaliștii care vor opta să urmărească evenimentul online, pot adresa organizatorilor întrebări prin intermediul paginii de Facebook sau YouTube a Agenției. Se va indica numele jurnalistului care adresează întrebarea și, după caz, denumirea organului de presă.

Date de contact IPN: [email protected]

Disclaimer de conținut
Organizatorii evenimentelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru formularea genericului evenimentului, precum și pentru declarațiile făcute în cadrul evenimentului.

Accesul în sala de conferințe le este garantat jurnaliștilor care prezintă legitimația de presă. 

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025