Deputat PAS: Societatea are așteptări mari, dar noi nu suntem o democrație cu tradiții anticorupție

Procurorul-șef Anticorupție nu este politician sau influencer, iar unele declarații făcute de Veronica Dragalin sunt inadmisibile. O spune președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, potrivit căruia șefa PA ar trebui să aibă o retorică temperată și să livreze mai multe rezultate. De cealaltă parte, deputatul PAS, Adrian Cheptonar, spune că reforma justiției și lupta anticorupție în Republica Moldova este una anevoioasă, iar rezultatele ar putea să apară odată cu reformarea Procuraturii Anticorupție după modelul DNA-ului românesc, notează IPN.

Înregistrarea audio în care șefa Procuraturii Anticorupție le spune subalternilor săi că „nu are răbdare să intre personal în casă, cu echipe de mascați, la ora 6 dimineața, față de copii, soți sau soții, ca să fie arestați și încătușați” a generat un val de critici în spațiul public. Președintele Platformei DA califică o astfel de retorică inadmisibilă.

„Orice percheziție trebuie să aibă loc respectând demnitatea umană. Chiar și cu cel mai mare criminal din Republica Moldova nu poți să te comporți așa către familie, copii. Nu este etic. Timp de un an am avut o retorică prin care Veronica Dragalin spunea că are încredere în toți colegii din Procuratura Anticorupție, unicul obstacol care-i împiedica să pedepsească hoții din Republica Moldova era lipsa de hârtii. Mă deranjează un aspect de comunicare publică a Veronicăi Dragalin, ea nu este politician sau influencer, ea are acces la multă informație. Și atunci când iese și spune că a infiltrat agenți sub acoperire în grupurile criminale, în condițiile în care încă se mai fac măsuri operative, nici nu mai ai nevoie de turnători. Nu poți să-ți permiți asemenea declarații. În plus, când ai obiecții față de subalterni, tu nu ești procuror de rând, ești procuror-șef, ai toate posibilitățile să faci curățarea despre care ai promis un an în urmă. Aș vrea mai mult rezultat și mai puțină vorbă”, a spus președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că înțeleg dorința societății de a vedea rezultate în lupta anticorupție, dar sistemul opune rezistență, iar persoanele toxice nu pot fi demise atât de ușor.

„Societatea are așteptări ca totul să se întâmple cât mai repede. Dar trebuie să înțelegem că noi nu suntem o democrație cu tradiții de sute de ani în care s-a instaurat un climat anticorupție. Noi trebuie să înfruntăm un sistem putred. Acum nu pot fi date afară 100% persoane. Oamenii ăștia sunt persoane cu statut special, ei nu pot fi dați afară pur și simplu. E nevoie de o serie de acțiuni, investigații, cercetări. Veronica Dragalin înțelege cine și ce reprezintă în sistemul anticorupție, ea cunoaște care sunt persoanele toxice care trebuie eliminate din sistem. Din punctul ei de vedere, cel mai facil ar fi reformarea Procuraturii Anticorupție prin transformarea în DNA ”, a spus deputatul PAS, Adrian Cheptonar.

„Acest scandal încă o dată demonstrează că sistemul nu se reformează. Toată educația juridică a Veronicăi Dragalin, acumulată în SUA, a plesnit lovindu-se de realitățile dure din Republica Moldova. Sigur că Veronica Dragalin nu trebuia să se expună astfel, e absolut evident. Iată ce înseamnă să nu ai experiență. Sigur că ești enervată când ai venit cu intenții bune, ai încrederea echipei politice care a investit în tine speranțe și tu ești în imposibilitatea de a face ceva. Problema reformei justiției din Republica Moldova este că se luptă cu oamenii, dar nu cu sistemul”, a spus comentatorul politic, Anatol Țăranu.

Veronica Dragalin a confirmat autenticitatea înregistrării audio, în care își amenință subalternii cu percheziții și arestări, menționând că a fost făcută în timpul ședinței care a avut loc la 7 iunie cu întregul colectiv al Procuraturii Anticorupție în sala de la etajul 5 din sediul CNA.

Comunicat de presă

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova anunță lansarea concursului de admitere la studii superioare de licență, integrate și de master pentru anul universitar 2026-2027, pentru cetățenii autohtoni.

Dosarul de concurs la studii superioare, inclusiv la master, se va depune online, în perioada 27 iulie – 1 august 2026, pe platforma unică https://eadmitere.gov.md. Autentificarea în sistemul eAdmitere se va realiza exclusiv prin Mpass (semnătură digitală/electronică/mobilă/card de identitate). Tinerii au dreptul să se înscrie la concurs concomitent la trei programe de studii per universitate, la cel mult trei instituții de învățământ superior, dar vor fi înmatriculați la un singur program de studii în cadrul unei singure universități.

Anul acesta, USMF „Nicolae Testemițanu” oferă 500 de locuri cu finanțare din bugetul de stat pentru studii de licență și integrate, inclusiv 20 de locuri pentru candidații din raioanele de est ale republicii, 10 locuri pentru candidații din diasporă și două locuri cu destinație specială pentru candidații de etnie romă. Din numărul total de locuri bugetare, 428 de locuri sunt destinate pentru programul Medicină, câte 10 pentru Stomatologie, Farmacie, Asistență medicală generală, Tehnologii în radiologie și imagistică și Fiziokinetoterapie și reabilitare, câte 5 locuri pentru Sănătate publică, Optometrie, Asistență medicală stomatologică și Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic. Planul de studii în bază de contract, cu taxă de studii, constituie: pentru programul de studii Medicină – 250 de locuri, Stomatologie – 120 de locuri, Farmacie – 80 de locuri, Sănătate publică, Asistență medicală generală și Tehnologii în radiologie și imagistică – câte 15 locuri, Optometrie – 20 de locuri, Fiziokinetoterapie și reabilitare – 40 de locuri, Asistență medicală stomatologică și Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic – câte 10 locuri.

La concursul de admitere la studii superioare de licență/ integrate pot participa deținătorii diplomei de bacalaureat, de studii profesionale de profil, de studii superioare sau unui act echivalent de studii recunoscut de structura abilitată pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi calificărilor. 

Cetățenii Republicii Moldova – absolvenți ai instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului şi municipiul Bender care dețin atestate de studii medii (11 clase) pot participa la concursul de admitere la studii superioare integrate la locurile bugetare cu destinație specială pentru această categorie de candidați. 

Din numărul total de locuri de studii, 15% sunt prevăzute pentru 8 categorii de candidați care beneficiază de facilități din partea statului, iar în funcție de instituția preuniversitară absolvită 85% din locuri sunt destinate pentru deținătorii diplomei de bacalaureat și 15% – pentru deținătorii diplomei de studii profesionale de profil.

Taxa de înscriere la concurs este de 200 lei, aceasta poate achitată prin intermediul Mpay online sau în baza notei de plată, nu mai târziu de ultima zi de înscriere la concursul de admitere. 

Taxele de studii superioare integrate și de licență pentru cetăţenii Republicii Moldova în anul universitar 2026-2027 sunt următoarele: Medicină – 35.000 lei, Farmacie – 30.500 lei, Stomatologie – 70.000 lei, Sănătate publică – 20.000 lei, Asistență medicală generală – 20.000 lei, Optometrie – 33.000 lei, Tehnologii în radiologie și imagistică – 20.000 lei, Fiziokinetoterapie și reabilitare – 22.000 lei, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic – 20.000 lei, Asistență medicală stomatologică – 20.000 lei.

Aceleași condiții și termene de admitere sunt valabile și pentru candidații la studiile superioare de master, oferite de USMF „Nicolae Testemițanu” (programe de 2 ani): Optometrie clinică, Nutriție umană, Sănătate mintală publică,  Nursing avansat, Intervenție timpurie în copilărie, Management în sănătate publică, Promovarea și protecția sănătății, Tehnologii moleculare în sănătate (master științific).

Calendarul admiterii din acest an include următoarele etape:

  • depunerea online a dosarului de concurs: 27 iulie – 1 august 2026
  • verificarea și validarea dosarelor: 2 – 6 august
  • anunțarea rezultatelor intermediare: 8 august
  • depunerea documentelor în original: 8 – 12 august
  • anunțarea rezultatelor finale: 14 august 2026.

În cazul prezenței locurilor vacante, după sesiunea de bază, va fi organizată o sesiune suplimentară de admitere.

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Deputat PAS: Societatea are așteptări mari, dar noi nu suntem o democrație cu tradiții anticorupție

Procurorul-șef Anticorupție nu este politician sau influencer, iar unele declarații făcute de Veronica Dragalin sunt inadmisibile. O spune președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, potrivit căruia șefa PA ar trebui să aibă o retorică temperată și să livreze mai multe rezultate. De cealaltă parte, deputatul PAS, Adrian Cheptonar, spune că reforma justiției și lupta anticorupție în Republica Moldova este una anevoioasă, iar rezultatele ar putea să apară odată cu reformarea Procuraturii Anticorupție după modelul DNA-ului românesc, notează IPN.

Înregistrarea audio în care șefa Procuraturii Anticorupție le spune subalternilor săi că „nu are răbdare să intre personal în casă, cu echipe de mascați, la ora 6 dimineața, față de copii, soți sau soții, ca să fie arestați și încătușați” a generat un val de critici în spațiul public. Președintele Platformei DA califică o astfel de retorică inadmisibilă.

„Orice percheziție trebuie să aibă loc respectând demnitatea umană. Chiar și cu cel mai mare criminal din Republica Moldova nu poți să te comporți așa către familie, copii. Nu este etic. Timp de un an am avut o retorică prin care Veronica Dragalin spunea că are încredere în toți colegii din Procuratura Anticorupție, unicul obstacol care-i împiedica să pedepsească hoții din Republica Moldova era lipsa de hârtii. Mă deranjează un aspect de comunicare publică a Veronicăi Dragalin, ea nu este politician sau influencer, ea are acces la multă informație. Și atunci când iese și spune că a infiltrat agenți sub acoperire în grupurile criminale, în condițiile în care încă se mai fac măsuri operative, nici nu mai ai nevoie de turnători. Nu poți să-ți permiți asemenea declarații. În plus, când ai obiecții față de subalterni, tu nu ești procuror de rând, ești procuror-șef, ai toate posibilitățile să faci curățarea despre care ai promis un an în urmă. Aș vrea mai mult rezultat și mai puțină vorbă”, a spus președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că înțeleg dorința societății de a vedea rezultate în lupta anticorupție, dar sistemul opune rezistență, iar persoanele toxice nu pot fi demise atât de ușor.

„Societatea are așteptări ca totul să se întâmple cât mai repede. Dar trebuie să înțelegem că noi nu suntem o democrație cu tradiții de sute de ani în care s-a instaurat un climat anticorupție. Noi trebuie să înfruntăm un sistem putred. Acum nu pot fi date afară 100% persoane. Oamenii ăștia sunt persoane cu statut special, ei nu pot fi dați afară pur și simplu. E nevoie de o serie de acțiuni, investigații, cercetări. Veronica Dragalin înțelege cine și ce reprezintă în sistemul anticorupție, ea cunoaște care sunt persoanele toxice care trebuie eliminate din sistem. Din punctul ei de vedere, cel mai facil ar fi reformarea Procuraturii Anticorupție prin transformarea în DNA ”, a spus deputatul PAS, Adrian Cheptonar.

„Acest scandal încă o dată demonstrează că sistemul nu se reformează. Toată educația juridică a Veronicăi Dragalin, acumulată în SUA, a plesnit lovindu-se de realitățile dure din Republica Moldova. Sigur că Veronica Dragalin nu trebuia să se expună astfel, e absolut evident. Iată ce înseamnă să nu ai experiență. Sigur că ești enervată când ai venit cu intenții bune, ai încrederea echipei politice care a investit în tine speranțe și tu ești în imposibilitatea de a face ceva. Problema reformei justiției din Republica Moldova este că se luptă cu oamenii, dar nu cu sistemul”, a spus comentatorul politic, Anatol Țăranu.

Veronica Dragalin a confirmat autenticitatea înregistrării audio, în care își amenință subalternii cu percheziții și arestări, menționând că a fost făcută în timpul ședinței care a avut loc la 7 iunie cu întregul colectiv al Procuraturii Anticorupție în sala de la etajul 5 din sediul CNA.

Instanța de apel din Rusia a menținut sentința prin care moldoveanul Evgheni Cijen a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru spionaj, relatează publicația Mediazona, citată de IPN.

Evgheni Cijen, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnat în prima instanță pe 16 februarie. Acesta se află în arest din noiembrie 2024.

Procesul s-a desfășurat cu ușile închise, iar detaliile acuzațiilor aduse împotriva moldoveanului nu sunt cunoscute. Cijen și apărătorii săi nu au comentat decizia instanței de apel.

Astfel de cazuri au devenit mai frecvente după 2022, pe fondul acțiunilor FSB împotriva cetățenilor străini acuzați de spionaj sau trădare. Procesele se desfășoară, de regulă, cu ușile închise. În iunie, un cetățean român a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025