O asociație de experți propune un mecanism de suport pentru agricultori

Acordarea unui leu per kilogram agricultorilor drept compensație directă a costurilor de producție pentru stocurile create ar fi un cost suficient minim pentru posibilitatea recuperării pierderilor din anul agrar 2021-2022. Propunerea vine din partea liderului Asociației de experții LEC-ECON Consulting, Octavian Calmîc, ex-ministru al economiei.

Într-o conferință de presă la IPN, Octavian Calmîc, a declarat că la nivel de APL există informații despre de stocurile per companii, regiune, per localitate. Poate fi creat un mecanism eficient, transparent, de acordare a acestor suporturi financiare directe celor care au nevoie. Totodată, având în vedere se apropie recoltarea cerealelor, iar efectele negative care au condiționat costuri majorate s-au menținut, asociația de experți propune ca pentru roada anului 2023 să se preia acordarea suportului financiar per kg, de minimum un leu per kilogram, dar și să se mențină compensația financiară la hectar de teren însămânțat cu produse cerealiere.

În perspectiva sezonului de punere a bazei recoltei 2024, sunt necesare acțiuni mult mai largi și mai costisitoare, spune Octavian Calmîc. Este vorba despre compensarea parțială sau totală a tot ce ține de îngrășăminte sau fertilizanți și ierbicide utilizate în agricultură. La etapa aceasta este necesară compensarea costurilor ce țin de procurarea produselor petroliere pentru pregătirea terenurilor pentru culturile de toamnă, e nevoie de aproximativ 11 litri per hectar. De asemenea, având în vedere prețurile majorate la fertilizanți în 2022, care s-au menținut în 2023, propune compensarea parțială sau deplină a acestora.

Se propune și un mecanism de compensare a păstrării fructelor și legumelor în depozitele frigorifice. S-a constatat că sunt capacități mari de stocare pentru a acoperi necesitățile agricultorilor, dar spre regret costurile sunt mari, pe care nu și le permit agricultorii din regiunile  vulnerabile.

În 2022, spune Octavian Calmîc, sectorul agricol a fost afectat de mai mulți factori. În primul rând s-a majorat esențial prețul la motorina utilizată pentru lucrările agricole. S-au majorat prețurile pe toate componentele ce țin de sectorul energetic și prețurile la fertilizanți și pesticide. S-au majorat prețurile la echipamente agricole și piese de schimb. Un impact considerabil al formării prețurilor în agricultură a ținut și de relația cu sectorul bancar. Costurile la mijloacele atrase în agricultură s-au majorat până la 20%.

Totodată, dacă până în 2022 Moldova avea nișa sa de comercializare a cerealelor, acum merg cele din Ucraina, care sunt la un preț mult mai mic, iar agricultorii din Moldova au pierdut acesta piață. Pe de altă parte, comercianții și transportatorii, inclusiv naționali, optează pentru transportarea și comercializarea produselor din Ucraina, fiind mai interesați și mai motivați. În context, s-a creat situația când costurile de producție la prima grupă de cereale a fost 4,5 lei per kg, iar prețurile de achiziție sunt de 3 lei.

În condițiile create, produsele moldovenești nu pot concura pe piețe terțe. Octavian Calmîc spune că sunt necesare acțiuni cu efect imediat, pe termen mediu și pe termen lung, pentru a putea asigura supraviețuirea sectorului agrar din Moldova.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit autorităților municipale, circulația rutieră va fi restricționată parțial până pe 30 august, prin închiderea etapizată a benzilor de circulație, transmite IPN.

Lucrările includ reabilitarea carosabilului, înlocuirea bordurilor, reparația trotuarelor și amenajarea unor noi locuri de parcare.

Municipalitatea îndeamnă șoferii să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită pe durata lucrărilor și să manifeste prudență în zona șantierului.

Totodată, participanții la trafic sunt îndemnați să opteze, pe cât posibil, pentru rute alternative, pentru a evita ambuteiajele și a facilita desfășurarea lucrărilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

O asociație de experți propune un mecanism de suport pentru agricultori

Acordarea unui leu per kilogram agricultorilor drept compensație directă a costurilor de producție pentru stocurile create ar fi un cost suficient minim pentru posibilitatea recuperării pierderilor din anul agrar 2021-2022. Propunerea vine din partea liderului Asociației de experții LEC-ECON Consulting, Octavian Calmîc, ex-ministru al economiei.

Într-o conferință de presă la IPN, Octavian Calmîc, a declarat că la nivel de APL există informații despre de stocurile per companii, regiune, per localitate. Poate fi creat un mecanism eficient, transparent, de acordare a acestor suporturi financiare directe celor care au nevoie. Totodată, având în vedere se apropie recoltarea cerealelor, iar efectele negative care au condiționat costuri majorate s-au menținut, asociația de experți propune ca pentru roada anului 2023 să se preia acordarea suportului financiar per kg, de minimum un leu per kilogram, dar și să se mențină compensația financiară la hectar de teren însămânțat cu produse cerealiere.

În perspectiva sezonului de punere a bazei recoltei 2024, sunt necesare acțiuni mult mai largi și mai costisitoare, spune Octavian Calmîc. Este vorba despre compensarea parțială sau totală a tot ce ține de îngrășăminte sau fertilizanți și ierbicide utilizate în agricultură. La etapa aceasta este necesară compensarea costurilor ce țin de procurarea produselor petroliere pentru pregătirea terenurilor pentru culturile de toamnă, e nevoie de aproximativ 11 litri per hectar. De asemenea, având în vedere prețurile majorate la fertilizanți în 2022, care s-au menținut în 2023, propune compensarea parțială sau deplină a acestora.

Se propune și un mecanism de compensare a păstrării fructelor și legumelor în depozitele frigorifice. S-a constatat că sunt capacități mari de stocare pentru a acoperi necesitățile agricultorilor, dar spre regret costurile sunt mari, pe care nu și le permit agricultorii din regiunile  vulnerabile.

În 2022, spune Octavian Calmîc, sectorul agricol a fost afectat de mai mulți factori. În primul rând s-a majorat esențial prețul la motorina utilizată pentru lucrările agricole. S-au majorat prețurile pe toate componentele ce țin de sectorul energetic și prețurile la fertilizanți și pesticide. S-au majorat prețurile la echipamente agricole și piese de schimb. Un impact considerabil al formării prețurilor în agricultură a ținut și de relația cu sectorul bancar. Costurile la mijloacele atrase în agricultură s-au majorat până la 20%.

Totodată, dacă până în 2022 Moldova avea nișa sa de comercializare a cerealelor, acum merg cele din Ucraina, care sunt la un preț mult mai mic, iar agricultorii din Moldova au pierdut acesta piață. Pe de altă parte, comercianții și transportatorii, inclusiv naționali, optează pentru transportarea și comercializarea produselor din Ucraina, fiind mai interesați și mai motivați. În context, s-a creat situația când costurile de producție la prima grupă de cereale a fost 4,5 lei per kg, iar prețurile de achiziție sunt de 3 lei.

În condițiile create, produsele moldovenești nu pot concura pe piețe terțe. Octavian Calmîc spune că sunt necesare acțiuni cu efect imediat, pe termen mediu și pe termen lung, pentru a putea asigura supraviețuirea sectorului agrar din Moldova.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

O asociație de experți propune un mecanism de suport pentru agricultori

Protestele împotriva demiterii fostului ministru ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, pe fondul disensiunilor cu comandantul armatei, Oleksandr Sîrski, au continuat...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025