Sorin Grindeanu, ales președinte al PSD România

Sursa foto: Euronews

Președintele Camerei Deputaților din România, Sorin Grindeanu, a preluat șefia cu drepturi depline a Partidului Social Democrat. Congresul extraordinar al formațiunii l-a ales președinte, după ce mai bine de cinci luni Sorin Grindeanu a exercitat interimatul funcției, transmite IPN.

Sorin Grindeanu a fost ales președinte cu votul al 2 787 de membri ai partidului în cadrul Congresului extraordinar, organizat vineri la București.

Totodată, membrii PSD au adoptat în unanimitate modificările la statutul partidului, ridicând numărul pozițiilor de conducere în formațiune – cinci prim-vicepreședinți în loc de unul și 20 de vicepreședinți.

Totodată, social-democrații renunță la sintagma „partid progresist” din statut și au o nouă doctrină adoptată, care prevede valori „naționale, religioase, tradiționale”.

Fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, și-a dat demisia în luna mai, după ce candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, s-a clasat pe locul trei în primul tur de scrutin. După demisia lui Marcel Ciolacu, Consiliul Politic Național al PSD l-a numit președinte interimar pe Sorin Grindeanu.

Partidul Social Democrat are în prezent cele mai multe mandate în Parlamentul României. Formațiunea are 37 de senatori și 86 de deputați. Totodată, PSD este unul din partidele care formează actuala coaliție de guvernare a României, pe lângă PNL, USR, UDMR și Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Tatiana Nistorică a fost eliberată din funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri de Guvern, la propunerea ministrului Radu Musteața, transmite IPN.

La prezentarea propunerii de eliberare din funcție, noul ministru al agriculturii nu a oferit detalii privind motivele deciziei. Procedura fusese inițiată anterior de fosta ministră Ludmila Catlabuga, după reținerea secretarei de stat într-un dosar de corupție.

Tatiana Nistorică a fost reținută și plasată în arest într-un dosar de corupție, în care este cercetat și un reprezentant al unui agent economic. Potrivit oamenilor legii, antreprenorul ar fi oferit bani pentru a influența decizii ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor privind reluarea importurilor de furaje din Ucraina, suspendate anterior după depistarea unor nereguli.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Sorin Grindeanu, ales președinte al PSD România

Sursa foto: Euronews

Președintele Camerei Deputaților din România, Sorin Grindeanu, a preluat șefia cu drepturi depline a Partidului Social Democrat. Congresul extraordinar al formațiunii l-a ales președinte, după ce mai bine de cinci luni Sorin Grindeanu a exercitat interimatul funcției, transmite IPN.

Sorin Grindeanu a fost ales președinte cu votul al 2 787 de membri ai partidului în cadrul Congresului extraordinar, organizat vineri la București.

Totodată, membrii PSD au adoptat în unanimitate modificările la statutul partidului, ridicând numărul pozițiilor de conducere în formațiune – cinci prim-vicepreședinți în loc de unul și 20 de vicepreședinți.

Totodată, social-democrații renunță la sintagma „partid progresist” din statut și au o nouă doctrină adoptată, care prevede valori „naționale, religioase, tradiționale”.

Fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, și-a dat demisia în luna mai, după ce candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, s-a clasat pe locul trei în primul tur de scrutin. După demisia lui Marcel Ciolacu, Consiliul Politic Național al PSD l-a numit președinte interimar pe Sorin Grindeanu.

Partidul Social Democrat are în prezent cele mai multe mandate în Parlamentul României. Formațiunea are 37 de senatori și 86 de deputați. Totodată, PSD este unul din partidele care formează actuala coaliție de guvernare a României, pe lângă PNL, USR, UDMR și Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Sorin Grindeanu, ales președinte al PSD România

Zece persoane au fost condamnate în Italia, într-un dosar instrumentat de Parchetul European (EPPO) privind o rețea de companii fantomă...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025