UE debursează 105 mln euro destinați Fondului de reducere a vulnerabilității energetice

Până la sfârșitul acestui an, vor fi debursați 105 milioane de euro destinați Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Astăzi la Chișinău a fost semnat Amendamentul nr. 2 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind Contractul de consolidare a statului şi rezilienţei pentru Republica Moldova, transmite IPN.

Amendamentul a fost semnat de către Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției generale vecinătate și negocieri privind extinderea (DG NEAR) a Comisiei Europene, și ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.

Asistența în valoare de 105 milioane de euro face parte din pachetul Uniunii Europene de 250 de milioane de anunțat anul trecut.

Semnarea a avut loc în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată într-o vizită la Chișinău.

În context, Maia Sandu a declarat că sprijinul Uniunii Europene în acești ani grei dovedește că solidaritatea constituie temelia pe care s-a constituit și funcționează UE. „De asta Moldova vrea să se alăture marii familii europene”, a declarat șefa statului.

Președinta a mai spus că pe 21 mai moldovenii și-au exprimat limpede și fără echivoc credința că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană.

Serviciile publice din Republica Moldova sunt digitalizate în proporție de aproximativ 65% pentru cetățeni și de 76% pentru mediul de afaceri. Potrivit Agenției de Guvernare Electronică, 26 de instituții publice oferă deja toate serviciile în format online, iar obiectivul autorităților este ca, până în 2030, toate serviciile publice să poată fi accesate digital, transmite IPN.

26 de instituții publice au atins un nivel de digitalizare de 100%, oferind toate serviciile în format online. Printre acestea se numără Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Agenția de Mediu, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Biroul Național de Statistică, Comisia Electorală Centrală, Ministerul Justiției etc. Alte 14 instituții au digitalizat peste jumătate din serviciile pe care le prestează.

Serviciile digitale pot fi accesate prin platforma EVO, care reunește informații despre 629 de servicii publice destinate cetățenilor și mediului de afaceri. Dintre acestea, 426 pot fi solicitate online, cu sau fără semnătură electronică, ceea ce reprezintă 67,7% din total.

Potrivit Agenției de Guvernare Electronică, utilizarea serviciilor publice digitale a generat economii de peste 853 de milioane de lei în anul 2025, prin reducerea timpului necesar atât pentru accesarea, cât și pentru prestarea serviciilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

UE debursează 105 mln euro destinați Fondului de reducere a vulnerabilității energetice

Până la sfârșitul acestui an, vor fi debursați 105 milioane de euro destinați Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Astăzi la Chișinău a fost semnat Amendamentul nr. 2 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind Contractul de consolidare a statului şi rezilienţei pentru Republica Moldova, transmite IPN.

Amendamentul a fost semnat de către Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției generale vecinătate și negocieri privind extinderea (DG NEAR) a Comisiei Europene, și ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.

Asistența în valoare de 105 milioane de euro face parte din pachetul Uniunii Europene de 250 de milioane de anunțat anul trecut.

Semnarea a avut loc în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată într-o vizită la Chișinău.

În context, Maia Sandu a declarat că sprijinul Uniunii Europene în acești ani grei dovedește că solidaritatea constituie temelia pe care s-a constituit și funcționează UE. „De asta Moldova vrea să se alăture marii familii europene”, a declarat șefa statului.

Președinta a mai spus că pe 21 mai moldovenii și-au exprimat limpede și fără echivoc credința că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană.

Operatorii economici și furnizorii de servicii vor fi obligați să asigure accesibilitatea produselor și serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, vârstnici și persoane cu limitări funcționale temporare sau permanente. Cerințele de accesibilitate se conțin într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament, transmite IPN.

Noile cerințe vor viza șase domenii: tehnologii și programe software, comerț electronic, servicii financiare, transporturi, servicii oferite de instituțiile publice și comunicații de urgență. Reglementările se vor aplica inclusiv serviciilor de comunicații electronice, accesului la servicii media audiovizuale, paginilor web, aplicațiilor mobile și terminalelor de autoservire.

Cerințele de accesibilitate vor fi obligatorii și pentru anumite produse, precum sistemele hardware, terminalele de plată, bancomatele și dispozitivele de citire a cărților electronice. Microîntreprinderile care oferă servicii vor fi exceptate de la respectarea acestor obligații.

Proiectul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, urmărește creșterea autonomiei și incluziunii persoanelor care întâmpină dificultăți de acces.

Nerespectarea cerințelor de accesibilitate va fi sancționată contravențional. Proiectul va fi examinat în lectura a doua, iar noile reguli vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2028, cu anumite excepții pentru produse și servicii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025