Mandat încheiat. Președinta Sandu: Guvernul Dorin Recean a făcut istorie

Sursă foto: gov.md

Președinta Maia Sandu a transmis sâmbătă, 1 noiembrie, un mesaj de recunoștință echipei guvernamentale care și-a încheiat mandatul. Șefa statului a menționat că Guvernul condus de Dorin Recean „a făcut istorie prin trecerea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova”.

„A fost un guvern care a menținut pacea, a apărat democrația și siguranța cetățenilor, a realizat programe importante de dezvoltare a țării și a localităților și a făcut istorie prin trecerea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Știu ce eforturi și ce sacrificii au stat în spatele acestor realizări. Le mulțumesc tuturor colegilor din cabinetul care pleacă”, a declarat Maia Sandu la ceremonia de depunere a jurământului de către noul cabinet de miniștri.

Șefa statului a subliniat că îi este recunoscătoare lui Dorin Recean pentru asumarea responsabilității guvernării într-un moment complicat, menționând că acesta a demonstrat că este un „foarte bun manager în situații de criză”.

„Le mulțumesc miniștrilor Ala Nemerenco, Sergiu Prodan, Veronica Mihailov-Moraru, Sergiu Lazarencu, Victoria Belous, Doina Nistor și Roman Roșca. Le urez succes în tot ceea ce vor face în continuare”, a adăugat președinta.

Mandatul Guvernului Dorin Recean a început pe 16 februarie 2023 și s-a încheiat pe 1 noiembrie 2025, odată cu depunerea jurământului noului executiv.

Parlamentul a luat act, la 31 octombrie, de depunerea mandatului de deputat de către Dorin Recean, care îl obținuse după alegerile din 28 septembrie. Fostul premier a anunțat anterior că se retrage din viața publică și politică.

Alături de Dorin Recean, au renunțat la mandat alți șapte parlamentari aleși pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate.

Cinci dintre aceștia – Vladimir Bolea, Mihail Popșoi, Emil Ceban, Ludmila Catlabuga și Dan Perciun – fac parte din noul Guvern. Nicolae Popescu și-a depus mandatul de deputat pentru a prelua funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. La mandat a renunțat și Artur Mija, care, la începutul lunii octombrie, a anunțat că părăsește funcțiile de secretar general al Guvernului și de secretar general al Partidului Acțiune și Solidaritate, invocând o decizie personală, luată înaintea campaniei electorale.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Mandat încheiat. Președinta Sandu: Guvernul Dorin Recean a făcut istorie

Sursă foto: gov.md

Președinta Maia Sandu a transmis sâmbătă, 1 noiembrie, un mesaj de recunoștință echipei guvernamentale care și-a încheiat mandatul. Șefa statului a menționat că Guvernul condus de Dorin Recean „a făcut istorie prin trecerea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova”.

„A fost un guvern care a menținut pacea, a apărat democrația și siguranța cetățenilor, a realizat programe importante de dezvoltare a țării și a localităților și a făcut istorie prin trecerea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Știu ce eforturi și ce sacrificii au stat în spatele acestor realizări. Le mulțumesc tuturor colegilor din cabinetul care pleacă”, a declarat Maia Sandu la ceremonia de depunere a jurământului de către noul cabinet de miniștri.

Șefa statului a subliniat că îi este recunoscătoare lui Dorin Recean pentru asumarea responsabilității guvernării într-un moment complicat, menționând că acesta a demonstrat că este un „foarte bun manager în situații de criză”.

„Le mulțumesc miniștrilor Ala Nemerenco, Sergiu Prodan, Veronica Mihailov-Moraru, Sergiu Lazarencu, Victoria Belous, Doina Nistor și Roman Roșca. Le urez succes în tot ceea ce vor face în continuare”, a adăugat președinta.

Mandatul Guvernului Dorin Recean a început pe 16 februarie 2023 și s-a încheiat pe 1 noiembrie 2025, odată cu depunerea jurământului noului executiv.

Parlamentul a luat act, la 31 octombrie, de depunerea mandatului de deputat de către Dorin Recean, care îl obținuse după alegerile din 28 septembrie. Fostul premier a anunțat anterior că se retrage din viața publică și politică.

Alături de Dorin Recean, au renunțat la mandat alți șapte parlamentari aleși pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate.

Cinci dintre aceștia – Vladimir Bolea, Mihail Popșoi, Emil Ceban, Ludmila Catlabuga și Dan Perciun – fac parte din noul Guvern. Nicolae Popescu și-a depus mandatul de deputat pentru a prelua funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. La mandat a renunțat și Artur Mija, care, la începutul lunii octombrie, a anunțat că părăsește funcțiile de secretar general al Guvernului și de secretar general al Partidului Acțiune și Solidaritate, invocând o decizie personală, luată înaintea campaniei electorale.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025