Igor Dodon: PSRM nu va susține niciun candidat propus de guvernarea PAS

Deși îl cunoaște pe Alexandru Munteanu ca pe un profesionist, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune că fracțiunea sa nu va susține un prim-ministru propus de actuala majoritate parlamentară, transmite IPN.

„Noi nu vom susține niciun guvern propus de această majoritate parlamentară. Am venit cu opinia noastră că ar fi bine ca Guvernul să se ocupe mai mult de problemele interne ale statului și mai puțin de geopolitică”, a menționat Igor Dodon după consultările de la Președinție.

Potrivit lui, socialiștii îl cunosc pe Alexandru Munteanu din perioada în care acesta a activat în Guvernul condus de Zinaida Greceanîi. „Este un profesionist. Poate vom avea discuții și cu dumnealui. Dacă i se va permite să activeze așa cum crede el, va fi sancționat foarte repede. Dacă nu va face ceea ce poate cel mai bine, va face ceea ce i se va spune la partid”, a mai spus liderul PSRM.

Igor Dodon a subliniat că PSRM își menține poziția critică față de guvernele din ultimii patru ani, pe care le consideră ineficiente și responsabile de dificultățile cu care se confruntă cetățenii. „Fiind oameni de stat, chiar și în opoziție, trebuie să respectăm colaborarea constituțională și legală între instituții. De aceea am venit la aceste consultări, nu pentru a propune un candidat la funcția de prim-ministru”, a precizat el.

Joi la consultările cu șefa statului au participat Partidul Democrația Acasă, Partidul Politic Partidul Nostru, Blocul Alternativa și Partidul Socialiștilor. PCRM, deși a fost invitat, nu a venit la consultări. Vineri la Președinție este așteptată fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Igor Dodon: PSRM nu va susține niciun candidat propus de guvernarea PAS

Deși îl cunoaște pe Alexandru Munteanu ca pe un profesionist, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune că fracțiunea sa nu va susține un prim-ministru propus de actuala majoritate parlamentară, transmite IPN.

„Noi nu vom susține niciun guvern propus de această majoritate parlamentară. Am venit cu opinia noastră că ar fi bine ca Guvernul să se ocupe mai mult de problemele interne ale statului și mai puțin de geopolitică”, a menționat Igor Dodon după consultările de la Președinție.

Potrivit lui, socialiștii îl cunosc pe Alexandru Munteanu din perioada în care acesta a activat în Guvernul condus de Zinaida Greceanîi. „Este un profesionist. Poate vom avea discuții și cu dumnealui. Dacă i se va permite să activeze așa cum crede el, va fi sancționat foarte repede. Dacă nu va face ceea ce poate cel mai bine, va face ceea ce i se va spune la partid”, a mai spus liderul PSRM.

Igor Dodon a subliniat că PSRM își menține poziția critică față de guvernele din ultimii patru ani, pe care le consideră ineficiente și responsabile de dificultățile cu care se confruntă cetățenii. „Fiind oameni de stat, chiar și în opoziție, trebuie să respectăm colaborarea constituțională și legală între instituții. De aceea am venit la aceste consultări, nu pentru a propune un candidat la funcția de prim-ministru”, a precizat el.

Joi la consultările cu șefa statului au participat Partidul Democrația Acasă, Partidul Politic Partidul Nostru, Blocul Alternativa și Partidul Socialiștilor. PCRM, deși a fost invitat, nu a venit la consultări. Vineri la Președinție este așteptată fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025