PSRM anunță formarea Fracțiunii Socialiștilor

Sursa foto: PSRM

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat formarea în Parlament a Fracțiunii Socialiștilor. Decizia a fost luată de Consiliul Republican al formațiunii, reunit în ședință pe 21 octombrie, cu o zi înainte de ședința de constituire a noului Parlament, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe pagina oficială a partidului, în cadrul ședinței s-a subliniat că alegerile parlamentare din 28 septembrie „nu au fost nici libere, nici corecte”. „Acestea s-au desfășurat sub presiunea brutală a resurselor administrative, cu o implicare externă directă și pe fundalul represiunilor politice, intimidărilor și persecuțiilor împotriva cetățenilor cu alte opinii”, precizează PSRM.

Formațiunea anunță că Fracțiunea Socialiștilor își va desfășura activitatea „pe baza a trei principii de neclintit: Suveranitate – Dreptate socială – Valori tradiționale”.

„Vom fi o opoziție cu adevărat a poporului”, se menționează în Declarația PSRM, adoptată la finalul Consiliului Republican.

Deputații socialiști au ajuns în Parlament pe listele Blocului Electoral „Patriotic”. Din cele 26 de mandate de deputat obținute de bloc, 17 revin deputaților socialiști, opt – deputaților comuniști, care au confirmat, la 18 septembrie, că vor forma o fracțiune separată în noul legislativ, iar un mandat revine Partidului „Viitorul Moldovei” – liderului formațiunii, fostul premier Vasile Tarlev.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

PSRM anunță formarea Fracțiunii Socialiștilor

Sursa foto: PSRM

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a anunțat formarea în Parlament a Fracțiunii Socialiștilor. Decizia a fost luată de Consiliul Republican al formațiunii, reunit în ședință pe 21 octombrie, cu o zi înainte de ședința de constituire a noului Parlament, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe pagina oficială a partidului, în cadrul ședinței s-a subliniat că alegerile parlamentare din 28 septembrie „nu au fost nici libere, nici corecte”. „Acestea s-au desfășurat sub presiunea brutală a resurselor administrative, cu o implicare externă directă și pe fundalul represiunilor politice, intimidărilor și persecuțiilor împotriva cetățenilor cu alte opinii”, precizează PSRM.

Formațiunea anunță că Fracțiunea Socialiștilor își va desfășura activitatea „pe baza a trei principii de neclintit: Suveranitate – Dreptate socială – Valori tradiționale”.

„Vom fi o opoziție cu adevărat a poporului”, se menționează în Declarația PSRM, adoptată la finalul Consiliului Republican.

Deputații socialiști au ajuns în Parlament pe listele Blocului Electoral „Patriotic”. Din cele 26 de mandate de deputat obținute de bloc, 17 revin deputaților socialiști, opt – deputaților comuniști, care au confirmat, la 18 septembrie, că vor forma o fracțiune separată în noul legislativ, iar un mandat revine Partidului „Viitorul Moldovei” – liderului formațiunii, fostul premier Vasile Tarlev.

1 IANUARIE, 2025