Femeile din agricultură, mai aproape de oportunitățile de piață. Atelier Satelit 2025

Deși femeile reprezintă o bună parte a forței de muncă din agricultură, ele nu sunt întotdeauna sprijinite suficient, se confruntă cu dificultăți în accesarea finanțărilor și prea puține ajung să-și valorifice munca pe rafturile magazinelor sau pe piețele internaționale. Pentru a contribui la depășirea acestor obstacole, Camera de Comerț și Industrie, în parteneriat cu UN Women Moldova, a organizat atelierul „Satelit 2025 – Valorificarea oportunităților de piață pentru femeile producătoare”, în cadrul expoziției „Farmer 2025”, transmite IPN.

Potrivit organizatorilor, unul din obiectivele atelierului este de a facilita legătura între participante, reprezentanți ai sectorului privat și organizațiile de sprijin. Femeile au avut posibilitate să obțină contacte utile, de a stabili parteneriate și de a-și promova produsele sau serviciile pe piețele locale și internaționale.


Președintele CCI, Sergiu Harea, a apreciat implicarea femeilor și a subliniat rolul importat al lor în mediul de afaceri și societate. Acesta a remarcat succesul antreprenoarelor care deja au reușit să deschidă o afacere. „Ați început de la afaceri mici și ați promovat imaginea țării peste hotare. Implicarea femeilor este necesară, mai ales pentru că vrem să devenim parte a familiei europene, unde este competență între companii și suportul autorităților”, a declarat Sergiu Harea.

„Vrem cât mai multă lume să cunoască antreprenoarele locale. Totodată, vrem identificăm piețe, pentru ca ele să poată ajunge de la meșteșugărit la raft, iar ceea ce au început ca un hobby să le aducă venituri”, a subliniat adjuncta de țară a Agenției ONU, dedicată promovării egalității de gen și abilitării femeilor.

În cadrul atelierului au fost prezentate Principiile de Abilitare a Femeilor (Women’s Empowerment Principles – WEPs), un set de șapte direcții esențiale pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă, în mediul de afaceri și în comunitate. Acestea includ leadershipul proactiv, egalitatea și nediscriminarea, bunăstarea la locul de muncă, accesul la educație continuă, modele sustenabile de business, inițiative comunitare și advocacy, precum și responsabilitatea și transparența corporativă. În Moldova sunt 39 de companii semnatare a acestui set de principii.

Totodată, au fost prezentate mai multe istorii de succes ale femeilor antreprenoare, care și-au deschis afaceri pornind de la o un hobby sau o pasiune. Este cazul Victoriei Gulpe, fondatoarea brandului Granoleya. Granola artizanală se vinde pe rafturile celor mai cunoscute rețele de magazine din țară. „O afacere mică poate avea un impact mare. Nu doar producem sănătos, darși contribuim la o cultura de responsabilitate și încredere”, a menționat Victoria Gulpe.

În a doua parte a atelierului de lucru au fost prezentate practici de colaborare cu micile producătoare, iar evenimentul s-a încheiat cu înmânarea mențiunilor de recunoaștere pentru companii.

Atelierul Satelit este un eveniment care se desfășoară localizat în Moldova, într-un amplu șir de evenimente regionale din Europa de Est și Asia Centrală. 

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Femeile din agricultură, mai aproape de oportunitățile de piață. Atelier Satelit 2025

Deși femeile reprezintă o bună parte a forței de muncă din agricultură, ele nu sunt întotdeauna sprijinite suficient, se confruntă cu dificultăți în accesarea finanțărilor și prea puține ajung să-și valorifice munca pe rafturile magazinelor sau pe piețele internaționale. Pentru a contribui la depășirea acestor obstacole, Camera de Comerț și Industrie, în parteneriat cu UN Women Moldova, a organizat atelierul „Satelit 2025 – Valorificarea oportunităților de piață pentru femeile producătoare”, în cadrul expoziției „Farmer 2025”, transmite IPN.

Potrivit organizatorilor, unul din obiectivele atelierului este de a facilita legătura între participante, reprezentanți ai sectorului privat și organizațiile de sprijin. Femeile au avut posibilitate să obțină contacte utile, de a stabili parteneriate și de a-și promova produsele sau serviciile pe piețele locale și internaționale.


Președintele CCI, Sergiu Harea, a apreciat implicarea femeilor și a subliniat rolul importat al lor în mediul de afaceri și societate. Acesta a remarcat succesul antreprenoarelor care deja au reușit să deschidă o afacere. „Ați început de la afaceri mici și ați promovat imaginea țării peste hotare. Implicarea femeilor este necesară, mai ales pentru că vrem să devenim parte a familiei europene, unde este competență între companii și suportul autorităților”, a declarat Sergiu Harea.

„Vrem cât mai multă lume să cunoască antreprenoarele locale. Totodată, vrem identificăm piețe, pentru ca ele să poată ajunge de la meșteșugărit la raft, iar ceea ce au început ca un hobby să le aducă venituri”, a subliniat adjuncta de țară a Agenției ONU, dedicată promovării egalității de gen și abilitării femeilor.

În cadrul atelierului au fost prezentate Principiile de Abilitare a Femeilor (Women’s Empowerment Principles – WEPs), un set de șapte direcții esențiale pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă, în mediul de afaceri și în comunitate. Acestea includ leadershipul proactiv, egalitatea și nediscriminarea, bunăstarea la locul de muncă, accesul la educație continuă, modele sustenabile de business, inițiative comunitare și advocacy, precum și responsabilitatea și transparența corporativă. În Moldova sunt 39 de companii semnatare a acestui set de principii.

Totodată, au fost prezentate mai multe istorii de succes ale femeilor antreprenoare, care și-au deschis afaceri pornind de la o un hobby sau o pasiune. Este cazul Victoriei Gulpe, fondatoarea brandului Granoleya. Granola artizanală se vinde pe rafturile celor mai cunoscute rețele de magazine din țară. „O afacere mică poate avea un impact mare. Nu doar producem sănătos, darși contribuim la o cultura de responsabilitate și încredere”, a menționat Victoria Gulpe.

În a doua parte a atelierului de lucru au fost prezentate practici de colaborare cu micile producătoare, iar evenimentul s-a încheiat cu înmânarea mențiunilor de recunoaștere pentru companii.

Atelierul Satelit este un eveniment care se desfășoară localizat în Moldova, într-un amplu șir de evenimente regionale din Europa de Est și Asia Centrală. 

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025