SHS: Nistrul crește cu până la 2,4 m între Unguri și Camenca

Nivelul apei în râul Nistru va crește cu până la 2,4 metri pe sectorul cuprins între satul Unguri și orașul Camenca, ca urmare a majorării debitului deversat din lacul de acumulare Dnestrovsk, din Ucraina, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, debitul va fi mărit la aproximativ 500 de metri cubi pe secundă, în perioada 15-19 octombrie. Creșterea nivelului apei pe segmentul menționat este estimată între 1,2 și 2,4 metri, raportat la nivelul înregistrat în dimineața zilei de 15 octombrie.

Apa se va scurge în limitele albiei minore, precizează instituția.

Între satele Naslavcea și Unguri, nivelul apei va crește cu 40-80 de centimetri, iar pe sectorul cuprins între Vadul lui Vodă și satul Talmaza – cu aproximativ 20-80 de centimetri.

Pe celelalte sectoare, regimul hidrologic nu va suferi modificări semnificative.

Debitului deversat din lacul de acumulare Dnestrovsk poate varia în funcție de condițiile hidrologice și de necesitățile de producere a energiei electrice. În timpul inundațiilor din vara anului 2008, când Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis alertă Cod roșu, debitul maxim înregistrat a fost de 3 330 de metri cubi pe secundă (la data de 28 iulie).

Calea Ferată din Moldova a pus în circulație, în premieră, un tren de marfă operat de un singur mecanic de locomotivă. Potrivit întreprinderii, măsura va contribui la eficientizarea exploatării locomotivelor și la optimizarea procesului de transport, transmite IPN.

Primul tren circulă pe ruta Chișinău – Basarabeasca – Etulia și transportă grâu destinat exportului. Garnitura este formată din 56 de vagoane, cu o masă totală de aproximativ cinci mii de tone. Acesta este tractat de două locomotive, fiecare condusă de un singur mecanic, fără ajutor de mecanic.

Întreprinderea menționează că implementarea noului model a fost posibilă datorită instruirii personalului, respectării cerințelor de siguranță, stării tehnice a locomotivelor și punerii în funcțiune a unui Centru de Monitorizare, care permite supravegherea video în timp real a traseului.

Potrivit CFM, operarea locomotivelor de către un singur mecanic este o practică utilizată de mai mulți ani în Japonia și în state precum Germania, Franța, Elveția, Țările de Jos, Suedia și Norvegia.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

SHS: Nistrul crește cu până la 2,4 m între Unguri și Camenca

Nivelul apei în râul Nistru va crește cu până la 2,4 metri pe sectorul cuprins între satul Unguri și orașul Camenca, ca urmare a majorării debitului deversat din lacul de acumulare Dnestrovsk, din Ucraina, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, debitul va fi mărit la aproximativ 500 de metri cubi pe secundă, în perioada 15-19 octombrie. Creșterea nivelului apei pe segmentul menționat este estimată între 1,2 și 2,4 metri, raportat la nivelul înregistrat în dimineața zilei de 15 octombrie.

Apa se va scurge în limitele albiei minore, precizează instituția.

Între satele Naslavcea și Unguri, nivelul apei va crește cu 40-80 de centimetri, iar pe sectorul cuprins între Vadul lui Vodă și satul Talmaza – cu aproximativ 20-80 de centimetri.

Pe celelalte sectoare, regimul hidrologic nu va suferi modificări semnificative.

Debitului deversat din lacul de acumulare Dnestrovsk poate varia în funcție de condițiile hidrologice și de necesitățile de producere a energiei electrice. În timpul inundațiilor din vara anului 2008, când Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis alertă Cod roșu, debitul maxim înregistrat a fost de 3 330 de metri cubi pe secundă (la data de 28 iulie).

Un bărbat de 44 din capitală a fost reținut fiind cercetat în 12 cauze penale pentru o presupusă schemă de escrocherie imobiliară. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul total depășește trei milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, bărbatul este suspectat că, în perioada 2014-2025, ar fi indus în eroare mai multe persoane, promițându-le apartamente și case în localitatea Bubuieci. Totuși, deși ar fi încasat banii de la potențialii cumpărători, imobilele promise nu au mai fost construite.

În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate documente considerate relevante pentru cauza penală. IGP menționează că bărbatul a fost plasat în arest, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 10 ani.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025