Trei copii și doi pensionari, intoxicați cu gaz în regiunea transnistreană

imagine-simbol

O tragedie a fost evitată sâmbătă în raionul Rîbnița, din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde trei copii și doi pensionari au ajuns la spital în stare gravă, după ce s-au intoxicat în urma unei scurgeri de gaze într-o locuință, transmite IPN.

Potrivit presei locale, în aceeași curte se aflau două case: într-una au înnoptat părinții, iar în cealaltă – copiii împreună cu bunicii. Dimineața, capul familiei și-a găsit rudele inconștiente și a chemat ambulanța.

Unul dintre copii a fost transportat la reanimare, iar ceilalți doi au fost internați la secția de pediatrie. De îngrijiri medicale au avut nevoie și cei doi pensionari.

Populația este îndemnată să utilizeze cu prudență instalațiile de gaz, să le verifice periodic și să apeleze exclusiv la specialiști autorizați pentru montaj și reparații.

Doar cu câteva zile în urmă, o femeie de 36 de ani și-a pierdut viața în orașul Vulcănești, în sudul țării, după ce s-a intoxicat cu gaze toxice acumulate în locuință, ca urmare a montării necorespunzătoare a sistemului de evacuare a fumului de la centrala termică pe gaz.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Trei copii și doi pensionari, intoxicați cu gaz în regiunea transnistreană

imagine-simbol

O tragedie a fost evitată sâmbătă în raionul Rîbnița, din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde trei copii și doi pensionari au ajuns la spital în stare gravă, după ce s-au intoxicat în urma unei scurgeri de gaze într-o locuință, transmite IPN.

Potrivit presei locale, în aceeași curte se aflau două case: într-una au înnoptat părinții, iar în cealaltă – copiii împreună cu bunicii. Dimineața, capul familiei și-a găsit rudele inconștiente și a chemat ambulanța.

Unul dintre copii a fost transportat la reanimare, iar ceilalți doi au fost internați la secția de pediatrie. De îngrijiri medicale au avut nevoie și cei doi pensionari.

Populația este îndemnată să utilizeze cu prudență instalațiile de gaz, să le verifice periodic și să apeleze exclusiv la specialiști autorizați pentru montaj și reparații.

Doar cu câteva zile în urmă, o femeie de 36 de ani și-a pierdut viața în orașul Vulcănești, în sudul țării, după ce s-a intoxicat cu gaze toxice acumulate în locuință, ca urmare a montării necorespunzătoare a sistemului de evacuare a fumului de la centrala termică pe gaz.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025