Biblioteca Națională o comemorează pe Regina Maria – singura regină a României Mari

Biblioteca Națională a Republicii Moldova găzduiește expoziția „Regina Maria – singura regină a României Mari”. Vernisajul marchează 150 de ani de la nașterea suveranei care „continuă să ne inspire prin lecțiile sale despre frumos, diplomație, sacrificiu, curaj și patriotism”, precizează instituția, citată de IPN.

Expoziția reunește monografii, albume și ediții periodice din colecția Bibliotecii Naționale, ilustrând personalitatea complexă a Reginei Maria. „Publicul este invitat să descopere o regină care a rămas în istorie prin frumusețea și eleganța sa, prin inteligență și cultură, prin farmecul și forța prezenței sale, prin devotamentul față de țară și familie, dar și prin talentul de ambasador irezistibil”, se arată într-un comunicat al Bibliotecii.

Pe lângă activitatea sa de suverană, Regina Maria a fost scriitoare, artistă și filantropă. A semnat volume de proză, poezie, literatură pentru copii și articole de presă, a pictat și a decorat interioare și grădini. În 1918 a devenit membru corespondent al Académie des Beaux-Arts din Paris. Iar în timpul Primului Război Mondial, a fost prezentă pe front și în spitale. A creat orfelinate, instituții medicale și servicii de ambulanță.

„A fost numită cu afecțiune de popor „Mama răniților”, „Mama Regina”, „Regina soldat”. Țăranii din Transilvania o numeau „împărăteasa tuturor românilor”, recunoscând în ea un suflet apropiat, care le-a înțeles năzuințele și le-a purtat straiele cu noblețe, transformându-le în veșminte regale”, potrivit BNRM. Regina Maria a avut un rol esențial în înfăptuirea și recunoașterea Marii Uniri, devenind un simbol al națiunii române.

Expoziția poate fi vizitată la parterul blocului central al Bibliotecii, pe str. 31 August 1989.

La Chișinău, Regina Maria este omagiată și printr-un monument inaugurat la 27 martie 2025, cu prilejul împlinirii a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România.  Statuia o înfățișează pe suverană în ținuta de la Încoronarea de la Alba Iulia din 1922, ținând Biblia în mâna stângă. Monumentul se află în scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, instituție care, în perioada interbelică, purta numele Reginei Maria.

Disclaimer: Acest material este realizat în cadrul proiectului implementat de Agenția de Presă IPN – „Integrare prin cooperare și informare” și este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei publicații nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Un grup de locuitori din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, a încercat să inițieze din nou un referendum local pentru revocarea primarului, însă Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă. Instituția a constatat că nu au fost prezentate probe care să confirme existența temeiurilor legale pentru declanșarea referendumului. Solicitarea vine după ce luna trecută în localitate a avut loc referendumul consultativ privind exploatarea resurselor minerale, transmite IPN.

Potrivit CEC, membrii grupului de inițiativă au înlăturat neconformitățile procedurale constatate inițial și au prezentat clarificări suplimentare, inclusiv punctul de vedere al primarului comunei. În urma examinării dosarului, Comisia a concluzionat că argumentele invocate nu sunt susținute de suficiente probe pentru a justifica declanșarea procedurii de revocare a primarului.

Comisia menționează că potrivit Codului Electoral, revocarea unui primar prin referendum poate fi inițiată doar dacă acesta nu respectă interesele comunității, nu își exercită corespunzător atribuțiile sau încalcă normele morale și etice, iar aceste fapte sunt confirmate în modul prevăzut de lege.

În aceste condiții, CEC a respins atât cererea de înregistrare a grupului de inițiativă, cât și solicitarea de eliberare a legitimațiilor pentru membrii acestuia și a listelor de subscripție.

La mijlocul lunii iulie, CEC a respins o primă cerere de înregistrare a grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului, motivând că nu au fost respectate condițiile procedurale prevăzute de Codul Electoral.

La sfârșitul lunii iunie, în comuna Coșnița a avut loc un referendum consultativ inițiat de Consiliul local, în care peste 95% dintre participanți s-au pronunțat împotriva schimbării destinației unor terenuri agricole din extravilan pentru exploatarea resurselor minerale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Biblioteca Națională o comemorează pe Regina Maria – singura regină a României Mari

Biblioteca Națională a Republicii Moldova găzduiește expoziția „Regina Maria – singura regină a României Mari”. Vernisajul marchează 150 de ani de la nașterea suveranei care „continuă să ne inspire prin lecțiile sale despre frumos, diplomație, sacrificiu, curaj și patriotism”, precizează instituția, citată de IPN.

Expoziția reunește monografii, albume și ediții periodice din colecția Bibliotecii Naționale, ilustrând personalitatea complexă a Reginei Maria. „Publicul este invitat să descopere o regină care a rămas în istorie prin frumusețea și eleganța sa, prin inteligență și cultură, prin farmecul și forța prezenței sale, prin devotamentul față de țară și familie, dar și prin talentul de ambasador irezistibil”, se arată într-un comunicat al Bibliotecii.

Pe lângă activitatea sa de suverană, Regina Maria a fost scriitoare, artistă și filantropă. A semnat volume de proză, poezie, literatură pentru copii și articole de presă, a pictat și a decorat interioare și grădini. În 1918 a devenit membru corespondent al Académie des Beaux-Arts din Paris. Iar în timpul Primului Război Mondial, a fost prezentă pe front și în spitale. A creat orfelinate, instituții medicale și servicii de ambulanță.

„A fost numită cu afecțiune de popor „Mama răniților”, „Mama Regina”, „Regina soldat”. Țăranii din Transilvania o numeau „împărăteasa tuturor românilor”, recunoscând în ea un suflet apropiat, care le-a înțeles năzuințele și le-a purtat straiele cu noblețe, transformându-le în veșminte regale”, potrivit BNRM. Regina Maria a avut un rol esențial în înfăptuirea și recunoașterea Marii Uniri, devenind un simbol al națiunii române.

Expoziția poate fi vizitată la parterul blocului central al Bibliotecii, pe str. 31 August 1989.

La Chișinău, Regina Maria este omagiată și printr-un monument inaugurat la 27 martie 2025, cu prilejul împlinirii a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România.  Statuia o înfățișează pe suverană în ținuta de la Încoronarea de la Alba Iulia din 1922, ținând Biblia în mâna stângă. Monumentul se află în scuarul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, instituție care, în perioada interbelică, purta numele Reginei Maria.

Disclaimer: Acest material este realizat în cadrul proiectului implementat de Agenția de Presă IPN – „Integrare prin cooperare și informare” și este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei publicații nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Calificările profesionale obținute de medici și farmaciști în statele Uniunii Europene vor fi recunoscute în Republica Moldova. Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care stabilește mecanismul de recunoaștere a acestor calificări, transmite IPN.

Documentul, elaborat de Ministerul Sănătății, prevede armonizarea legislației naționale cu normele europene în domeniul profesiilor medicale și al mobilității forței de muncă, în conformitate cu angajamentele asumate prin Acordul de Asociere cu UE.

Proiectul stabilește procedurile de recunoaștere a calificărilor obținute în statele membre ale Uniunii Europene, în Spațiul Economic European și în Confederația Elvețiană. Pentru profesiile armonizate – medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist și moașă – este prevăzută recunoașterea automată, iar pentru alte cazuri pot fi aplicate măsuri compensatorii, inclusiv proba de aptitudini.

Inițiativa prevede și introducerea cardului profesional național, care va confirma dreptul de exercitare a profesiei și va înlocui actele de autorizare existente. Documentul va fi valabil cinci ani și va fi inclus în Registrul cadrelor medicale certificate. Totodată, va fi reglementat cardul profesional european, destinat facilitării mobilității profesioniștilor în UE.

Autoritatea responsabilă de recunoașterea calificărilor va fi Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate.

Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua. Dacă va fi adoptat, prevederile vor intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027, cu excepția unor norme care vor deveni aplicabile după aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025