Veterani de război spun că vor vota la referendum din 20 octombrie pentru parcursul european

Veterani de război din diferite localități menționează că la referendumul constituțional din 20 octombrie vor vota pentru parcursul european. „Avem diferite deprinderi, deprinderi legate de familie, de localitatea noastră, de teritoriul nostru, raionul nostru, dar noi trebuie să avem un scop unic, pentru ceea ce am luptat în 1991-1992. Scopul nostru este ca să fim o țară liberă, independentă și noi o să ne alegem singuri parcursul nostru, adică, să fim în familia noastră europeanăˮ, a menționat vicepreședintele Mișcării „Forța Veteranilor de Război pentru Neam și Țară”, Andrei Eremia, în cadrul unei conferințe de presă IPN.

Vicepreședintele Mișcării „Forța Veteranilor de Război pentru Neam și Țară” a chemat veteranii de război la unitate, precizând că anume această categorie de cetățeni a stat la începuturile fondării statului independent, Republica Moldova. Andrei Eremia a evidențiat importanța informării din surse veridice privind situația veteranilor de război, pentru ca nimeni să nu se lasă manipulați de cei care îmbracă uniforma sau se camuflează „în alte culori peste noapteˮ.

Reprezentantul organizației teritoriale Cantemir, Iurii Tabac, a spus că veteranii din raionul Cantemir sunt pentru stabilitatea europeană și ca parcursul țării o văd numai în Europa. „La 20 octombrie să votați parcursul europeanˮ, a îndemnat Iurii Tabac.

Membrul organizației teritoriale Nisporeni, Oleg Romanciuc, i-a rugat toți veteranii să fie precauți în ceea ce vor să facă și să facă diferență între ce-i rău și ce-i bine. De-a lungul a 30 de ani, nu s-a făcu nimic pentru veterani, dar în ultimii trei ani s-a pornit ajutorarea veteranilor.

Liderul organizației teritoriale Ștefan Vodă, Ion Zubco, a menționat că veteranii de război solicită forțelor de ordine, cum ar fi poliția, Serviciul de Informații și Securitate și altor organe care mențin ordinea publică să ia atitudine față de veterani care duc la destabilizare și promovează politica unui stat străin în Republica Moldovaˮ,

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Veterani de război spun că vor vota la referendum din 20 octombrie pentru parcursul european

Veterani de război din diferite localități menționează că la referendumul constituțional din 20 octombrie vor vota pentru parcursul european. „Avem diferite deprinderi, deprinderi legate de familie, de localitatea noastră, de teritoriul nostru, raionul nostru, dar noi trebuie să avem un scop unic, pentru ceea ce am luptat în 1991-1992. Scopul nostru este ca să fim o țară liberă, independentă și noi o să ne alegem singuri parcursul nostru, adică, să fim în familia noastră europeanăˮ, a menționat vicepreședintele Mișcării „Forța Veteranilor de Război pentru Neam și Țară”, Andrei Eremia, în cadrul unei conferințe de presă IPN.

Vicepreședintele Mișcării „Forța Veteranilor de Război pentru Neam și Țară” a chemat veteranii de război la unitate, precizând că anume această categorie de cetățeni a stat la începuturile fondării statului independent, Republica Moldova. Andrei Eremia a evidențiat importanța informării din surse veridice privind situația veteranilor de război, pentru ca nimeni să nu se lasă manipulați de cei care îmbracă uniforma sau se camuflează „în alte culori peste noapteˮ.

Reprezentantul organizației teritoriale Cantemir, Iurii Tabac, a spus că veteranii din raionul Cantemir sunt pentru stabilitatea europeană și ca parcursul țării o văd numai în Europa. „La 20 octombrie să votați parcursul europeanˮ, a îndemnat Iurii Tabac.

Membrul organizației teritoriale Nisporeni, Oleg Romanciuc, i-a rugat toți veteranii să fie precauți în ceea ce vor să facă și să facă diferență între ce-i rău și ce-i bine. De-a lungul a 30 de ani, nu s-a făcu nimic pentru veterani, dar în ultimii trei ani s-a pornit ajutorarea veteranilor.

Liderul organizației teritoriale Ștefan Vodă, Ion Zubco, a menționat că veteranii de război solicită forțelor de ordine, cum ar fi poliția, Serviciul de Informații și Securitate și altor organe care mențin ordinea publică să ia atitudine față de veterani care duc la destabilizare și promovează politica unui stat străin în Republica Moldovaˮ,

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025