Poliția a reținut tineri instruiți la Moscova pentru a vandaliza instituțiile statului din Moldova

Polițiștii au reținut două persoane instruite la Moscova și achitate cu sume mari de bani pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Prima tentativă a avut loc noaptea trecută, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, citat de IPN.

Potrivit poliției, noaptea trecută, un grup de oameni a aruncat cu vopsea la intrarea în clădirea Ministerului muncii și protecției sociale. Peste jumătate de oră, același lucru s-a întâmplat la Guvern.

Ca urmare a intervenției polițiștilor, două persoane au fost reținute imediat. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, și unul de 20 de ani, reținut în adiacentul Parlamentului. Ambele persoane au fost escortate la Inspectoratul de poliție pentru documentare.

Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare, și au mărturisit că doar pentru clădirea Guvernului plata ar fi fost de 5000 de euro. Unul dintre tineri a spus că era responsabil de identificarea unor tineri pentru ulterioara instruire la Moscova, unde să le fie comunicate acțiunile care urmează în Republica Moldova, fiind remunerați lunar cu câte 500 de euro fiecare.

Potrivit polițiștilor, toți 20 au plecat la Moscova cu o cursă avia, având escala la Istanbul, unde au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, paza persoanei instigatoare. Tot acolo au primit bani și telefoane.

Ulterior, cu escala în Antalya, au revenit în Republica Moldova, unde au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi, iar după executarea acțiunilor de vandalism, video-ul cu faptele săvârșite urma să fie plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii încredințate.

13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.

Astăzi au urmat o serie de percheziții la domiciliile a patru persoane, unde au fost ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate, care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probe în cadrul cauzei penale.

Până pe 30 octombrie, în Republica Moldova vor fi înființate 35 de Agenții Teritoriale pentru Educație. Odată cu crearea acestora, instituțiile de învățământ preuniversitar vor trece din subordinea consiliilor raionale și municipale în cea a Ministerului Educației și Cercetării. Măsura face parte din reforma „Restart în educație”, aprobată în ședința de miercuri a cabinetului de miniștri, transmite IPN.

După intrarea în vigoare a reformei, ATE-urile vor deveni fondatoarele școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special. Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în continuare în administrarea autorităților publice locale.

Noile agenții vor coordona activitatea școlilor și vor gestiona finanțarea acestora. Tot ele vor aproba numărul claselor și schemele de personal, vor stabili districtele școlare și vor monitoriza respectarea școlarizării obligatorii. De asemenea, vor interveni în gestionarea infrastructurii și a bugetelor, precum și în prevenirea absenteismului și a bullying-ului.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că reforma urmărește ca toți elevii să aibă acces la aceleași standarde de calitate, sprijin și siguranță, indiferent de localitatea în care învață. Potrivit acestuia, în prezent calitatea administrării școlilor diferă de la un raion la altul, în funcție de resursele și capacitatea autorităților locale.

Odată cu transferul școlilor către ATE, instituțiile vor fi finanțate direct din bugetul de stat, în baza costului standard per elev. Transferul școlilor și aplicarea noului sistem de finanțare sunt prevăzute pentru 1 ianuarie 2027, după adoptarea proiectului de către Parlament. Reforma nu se va aplica instituțiilor de învățământ din UTA Găgăuzia, unde sunt valabile prevederile legii speciale privind autonomia regiunii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Poliția a reținut tineri instruiți la Moscova pentru a vandaliza instituțiile statului din Moldova

Polițiștii au reținut două persoane instruite la Moscova și achitate cu sume mari de bani pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Prima tentativă a avut loc noaptea trecută, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, citat de IPN.

Potrivit poliției, noaptea trecută, un grup de oameni a aruncat cu vopsea la intrarea în clădirea Ministerului muncii și protecției sociale. Peste jumătate de oră, același lucru s-a întâmplat la Guvern.

Ca urmare a intervenției polițiștilor, două persoane au fost reținute imediat. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, și unul de 20 de ani, reținut în adiacentul Parlamentului. Ambele persoane au fost escortate la Inspectoratul de poliție pentru documentare.

Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare, și au mărturisit că doar pentru clădirea Guvernului plata ar fi fost de 5000 de euro. Unul dintre tineri a spus că era responsabil de identificarea unor tineri pentru ulterioara instruire la Moscova, unde să le fie comunicate acțiunile care urmează în Republica Moldova, fiind remunerați lunar cu câte 500 de euro fiecare.

Potrivit polițiștilor, toți 20 au plecat la Moscova cu o cursă avia, având escala la Istanbul, unde au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, paza persoanei instigatoare. Tot acolo au primit bani și telefoane.

Ulterior, cu escala în Antalya, au revenit în Republica Moldova, unde au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi, iar după executarea acțiunilor de vandalism, video-ul cu faptele săvârșite urma să fie plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii încredințate.

13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.

Astăzi au urmat o serie de percheziții la domiciliile a patru persoane, unde au fost ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate, care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probe în cadrul cauzei penale.

Traficul din Chișinău urmează să fie reorganizat printr-un set de măsuri menite să reducă aglomerația și să îmbunătățească mobilitatea în oraș. Printre soluțiile propuse se numără amenajarea parcărilor la intrările în capitală, dezvoltarea trenului periurban, construcția drumului de centură și extinderea infrastructurii pentru biciclete.

Măsurile sunt prevăzute în studiul de fundamentare privind organizarea circulației și transporturilor, lansat pentru consultări publice. Primăria precizează că recomandările documentului vor fi integrate în noul Plan Urbanistic General Chișinău 2040, transmite IPN.

Potrivit municipalității, studiul identifică principalele probleme ale traficului: lipsa unei centuri funcționale, deficitul locurilor de parcare, transportul public insuficient dezvoltat și infrastructura discontinuă pentru biciclete.

În paralel, a fost lansat pentru consultări publice și studiul privind cooperarea teritorială. Acesta propune crearea unui consorțiu între Chișinău și suburbii, dezvoltarea infrastructurii metropolitane și a unor huburi economice și educaționale.

Documentul mai prevede realizarea magistralei metropolitane de apă, a unui depozit regional de deșeuri și a unei rețele de coridoare verzi și albastre. Totodată, recomandă consolidarea cooperării dintre autoritățile locale în planificarea investițiilor și prestarea serviciilor publice.

Consultările publice vor avea loc pe 5 august. Propunerile și obiecțiile pot fi transmise până pe 19 august prin platforma dedicată PUG Chișinău 2040.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025