Parc modernizat în Drochia printr-un proiect transfrontalier româno-moldovenesc

Sursa foto: Provincial

Un parc din Drochia va fi modernizat conform celor mai noi tipologii de spații verzi urbane. Inițiativa face parte din proiectul „Green Urban Path – Traseu urban verde”, desfășurat în orașele Drochia din Republica Moldova și Săveni din România, în cadrul Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, transmite IPN.

Proiectul prevede organizarea de ateliere, o vizită de studiu pentru schimb de experiență, precum și o școală de vară comună dedicată urbanismului durabil. În activități vor fi implicați 20 de elevi din Drochia și Săveni, precum și peste 19,5 mii de locuitori.

Totodată, va fi realizat un studiu comun privind impactul planificării urbane verzi în cele două orașe, iar un grup interdisciplinar de specialiști și arhitecți va elabora soluții inovatoare.

Potrivit Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, bugetul total al proiectului este de 773,5 mii de euro, iar finanțarea nerambursabilă din fonduri europene destinată orașului Drochia se ridică la 462 de mii de euro.

Disclaimer: Acest material este realizat în cadrul proiectului implementat de Agenția de Presă IPN – „Integrare prin cooperare și informare” și este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei publicații nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Parc modernizat în Drochia printr-un proiect transfrontalier româno-moldovenesc

Sursa foto: Provincial

Un parc din Drochia va fi modernizat conform celor mai noi tipologii de spații verzi urbane. Inițiativa face parte din proiectul „Green Urban Path – Traseu urban verde”, desfășurat în orașele Drochia din Republica Moldova și Săveni din România, în cadrul Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, transmite IPN.

Proiectul prevede organizarea de ateliere, o vizită de studiu pentru schimb de experiență, precum și o școală de vară comună dedicată urbanismului durabil. În activități vor fi implicați 20 de elevi din Drochia și Săveni, precum și peste 19,5 mii de locuitori.

Totodată, va fi realizat un studiu comun privind impactul planificării urbane verzi în cele două orașe, iar un grup interdisciplinar de specialiști și arhitecți va elabora soluții inovatoare.

Potrivit Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, bugetul total al proiectului este de 773,5 mii de euro, iar finanțarea nerambursabilă din fonduri europene destinată orașului Drochia se ridică la 462 de mii de euro.

Disclaimer: Acest material este realizat în cadrul proiectului implementat de Agenția de Presă IPN – „Integrare prin cooperare și informare” și este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei publicații nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025