
Un copil de 3 luni, aruncat de la etaj. Tatăl a fost reținut
Un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut fiind suspectat că și-a aruncat copilul de trei luni de la etajul patru. Din cauza traumatismelor, bebelușul a

Un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut fiind suspectat că și-a aruncat copilul de trei luni de la etajul patru. Din cauza traumatismelor, bebelușul a

Proiectul privind compensațiile la gaz a fost deja elaborat de Guvern și urmează a fi aprobat până la sfârșitul lunii iulie. O spune deputatul PAS, Radu Marian, potrivit căruia în

Reforma învățământului superior a împărțit rectorii universităților și șefii institutelor de cercetare în două tabere. În timp ce unii spun că reforma va duce la modernizarea instituțiilor, alții spun că

Nu e țara lui Dostoevski și Tolstoi, e hoarda „Z”! Consilierul președintelui ucrainean Mihailo Podoliak, ca răspuns la declarația lui Dmitrii Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, că Ucraina

Încă o alertă falsă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău: o persoană a trimis în seara zilei de luni, 4 iulie, la polițiștii de frontieră o scrisoare electronică prin care

Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.8082 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6883 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.4356 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.9423 Coroana
Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI