
Lumina se ieftinește. Decizia a fost luată
Consumatorii casnici deserviți de ,,Premier Energy” SRL (ale căror instalații de utilizare sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune joasă – 0,4 kV) vor achita pentru lumină tariful

Consumatorii casnici deserviți de ,,Premier Energy” SRL (ale căror instalații de utilizare sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune joasă – 0,4 kV) vor achita pentru lumină tariful

Biblioteca Națională, la solicitarea Academiei de Științe, organizează ședința festivă a Salonului Muzical „Maria Bieșu – 85 de ani de la naștere”, în memoriam, cu transmisiune online, luni, 3 august,

„Exemplele menționate pun în evidență cât de importantă a fost hotărârea Curții Constituționale, care a declarat neconstituțional acordul privind creditul rusesc de €200 milioane pentru Republica Moldova, care conținea referințe

Dacă actualul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon va câștiga încă un mandat prezidențial în urma scrutinului din toamna acestui an, atunci relația dintre acesta și fostul lider al Partidului

Medicii și personalul medical care activează în instituțiile în care se regăsesc secții cu profil COVID-19 susțin că cel mai greu a fost la începutul pandemiei când exista frica de

Relațiile tensionate dintre Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr se datorează unor critici constante care au venit din partea unei componente a Blocului ACUM. Despre aceasta

Grădinițele din capitală sunt pregătite și în deplină siguranță cu respectarea tuturor cerințelor înaintate de Comisia pentru Situații Excepționale în Sănătate pentru a primii copiii. Astfel, în cazul în care

Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7500 Coroana daneza 208 DKK 1 2.6456 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2383 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.8369 Coroana








Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI