O femeie a murit la Vadul lui Vodă
O femeie a murit miercuri, 30 iulie, la Vadul lui Vodă. Medicii presupun că decesul a survenit pe fundalul unui stres emoţional puternic după ce casa şi bunurile i-au fost
O femeie a murit miercuri, 30 iulie, la Vadul lui Vodă. Medicii presupun că decesul a survenit pe fundalul unui stres emoţional puternic după ce casa şi bunurile i-au fost
În rezultatul creşterii nivelului apelor râurile Nistru şi Prut au fost inundate porţiuni de drumuri în şapte raioane ale ţării, transmite Info-Prim Neo cu referire la Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) cere Guvernului să facă public planul de măsuri pentru gestionarea situaţiei provocate de inundaţii. De asemenea, solicită să evalueze în regim de urgenţă pierderile
RED Union Fenosa anunţă pentru vineri, 1 august, deconectări de scurtă durată ale energiei electrice în municipiul Chişinău, în legătură cu efectuarea unor lucrări planificate. La Chişinău deconectări vor fi

Nivelul râului Nistru în regiunea staţiei de pompare de la Vadul lui Vodă nu s-a modificat timp de 12 ore. Tehnicieni au declarat pentru Info-Prim Neo că nivelul apei joi
[T] Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.6339 Coroana daneza 208 DKK 1 2.0283 Coroana estoniana 233 EEK 1 0.9673 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2142
Produse alimentare, apă şi obiecte de primă necesitate în valoare de 50 mii de dolari vor fi oferite sinistraţilor de către Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău. Banii vor
Armata a început evacuarea gospodăriilor din Ungheni care sunt în pericol de inundaţie, după ce marţi, 29 iulie, au fost stocate circa 5000 de saci cu nisip pentru fortificarea digurilor
Militarii au evacuat pasagerii unui microbuz blocat pe un pod din localitatea Zolonceni, raionul Criuleni. La bordul microbuzului, care traversa podul, se aflau opt persoane în etate. Podul cu o

Miercuri dimineaţa, 30 iulie, nivelul râului Nistru în regiunea staţiei de pompare de la Vadul lui Vodă a atins 19,05 m adâncime. Responsabili din cadrul întreprinderii municipale „Apă -Canal Chişinău”



Acest conținut este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI
Acest conținut video este restricționat și poate fi accesat doar cu abonament.
Navigarea pe ipn.md este mai simplă dacă ai abonament.
Abonament - AICI