Vacanță gratuită la mare pentru elevii cu performanțe din Chișinău

Direcția generală, educație, cultură, tineret și sport a municipiului Chișinău informează că oferă elevilor cu reușite deosebite oportunitatea de a se bucura, gratuit, de o vacanță de șapte zile pe litoralul Mării Negre. Proiectul se înscrie în Programul de Cooperare în domeniul educației București – Chișinău pentru elevii treptei gimnaziale și de liceu din cadrul instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău, transmite IPN.

„Dacă nu ați reușit să depuneți dosarul la instituția unde studiați pentru a beneficia de aceste bilete de odihnă, o puteți face, în regim de urgență, la DGECTS, str. Mitropolit Dosoftei, 99, secția Educație, bir. 14, până la 20 iulie”, se spune într-un comunicat de presă al Direcției.

Dosarul elevului, în format electronic și pe suport de hârtie, trebuie să conțină: buletin de identitate sau certificat de naștere, copie pașaport, aviz epidemiologic de la medicul de familie (cu specificația „clinic sănătos – apt pentru colectivitate”, din care să rezulte starea de sănătate la zi a elevului – sensibilități, alergii, afecțiuni sub tratament, acordul părinților, copia diplomelor sau notelor, ce confirmă performanțele elevului. Avizul de la medic urmează a fi prezentat în ziua plecării în tabără,

Varianta electronică sau scanată a dosarului poate fi expediată la adresa de e-mail: tabereodihna@mail.ru, iar cea pe suport de hârtie – pe adresa str. Mitropolit Dosoftei, 99, secția Educație, bir. 14.

Tabăra de vară își va desfășurat activitatea pe litoralul Mării Negre – Costinești, pe perioadele/seriile aferente: 24.07 – 31.07; 31.07 – 07.08; 07.08 – 14.08; 14.08 – 21.08; 21.08 – 28.08. Tabăra se va desfășura în stațiunea Costinești, la hotelul Corsa. Sunt asigurate trei mese pe zi în regim de gratuitate. Se va asigura și transportul tur-retur.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE