Consultări publice privind funcționarea ÎMGFL-urilor în Chișinău
Print Send by email
11:20, 06 Oct 2017

Dintre cele 23 de întreprinderi municipale pentru gestionarea fondului locativ (ÎMGFL), care gestionează aproximativ jumătate din spațiul locativ din Chișinău, 22 sunt în prag de faliment. Întreprinderile înregistrează datorii de câteva sute de milioane de lei, iar mai bine de jumătate din aceste restanțe reprezintă diferența volumului de apă caldă fixat de contoarele individuale și cele la intrarea în blocurile locative. Datele au fost prezentate în cadrul unor consultări publice privind funcționarea ÎMGFL-urilor în Chișinău, organizate la Primărie, transmite IPN.

Șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Petru Gontea, a declarat că e nevoie să se treacă la altă modalitate de gestionare a fondului locativ. ÎMGFL-urile trebuie lichidate, iar toate blocurile locative să treacă în gestiunea asociațiilor de locatari. Respectiv, trebuie de gândit cum spațiul locativ va fi gestionat. Locatarii sunt obligați să-și asume această obligație. Potrivit lui, dintre cele două variante – de a lichida sau de a reorganiza întreprinderile municipale, Direcția optează pentru lichidarea acestora. Însă, pentru a evita eventuale probleme, este necesar ca blocurile să fie transmise în gestiunea unei anumite structuri până la formarea asociațiilor de locatari. Și în acest sens urmează să fie propus un proiect de decizie Consiliului municipal Chișinău, iar consilierii vor lua decizia.

Șeful DGLCA susține că trecerea la o altă formă de gestionare a fondului locativ, prin intermediul asociațiilor de locatari sau în condominiu, nu ar trebui să genereze majorarea tarifului de 1 leu/m2 achitat în prezent de către locatari. Însă este nevoie de purtat discuții cu fiecare locatar atunci când este vorba despre efectuarea lucrărilor separate.

Cât ține de pregătirea fondului locativ către sezonul rece, Petru Gontea a declarat că rețelele în proporție de 95% sunt gata să primească agentul termic. O problemă ține de reparația acoperișurilor. Pe acest segment au fost realizate lucrări într-un volum mult mai mic comparativ cu anul trecut. În pofida faptului că au fost oferite materiale din contul CMC, lucrările încă se mai desfășoară. Funcționarul și-a exprimat speranța că acestea vor fi finalizate până la începere sezonului rece.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS