Primăria solicită o analiză cu privire la evenimentele din PMAN
Print Send by email
15:33, 11 Sep 2017

Primarul interimar Nistor Grozavu a solicitat efectuarea unei analize a evenimentelor desfășurate în acest an în Piața Marii Adunări Naționale, care au necesitat sistarea circulației în zonă. În caz că se va constata necesar, Primăria va propune Consiliului municipal Chișinău un proiect de restricționare a tipurilor de evenimente organizate în Piață. Declarații în acest sens au fost făcute luni, 11 septembrie, la ședința operativă de la Primărie, transmite IPN.

„Ori mi s-a creat mie o impresie falsă, ori în ultima perioadă, dacă nu în fiecare sâmbătă și duminică, atunci o dată la două săptămâni, închidem Piața Marii Adunări Naționale pentru tot felul de evenimente importante și neimportante. Am discutat și cu colegii de la Inspectoratul Național de Patrulare, sunt și ei nemulțumiți”, a declarat edilul, menționând că și Regia Transport Electric Chișinău suportă cheltuieli. „Să vedem, poate este necesară o decizie a Consiliului municipal Chișinău, unde să fie stabilit pentru ce evenimente putem închide și pentru care nu”, a opinat edilul.

Șefa interimară a Direcției social-umanitară și relații interetnice, Cristina Aparatu, a menționat că și în această săptămână PMAN va găzdui un eveniment de amploare. Pe 17 septembrie Serviciul Pază și Protecție de Stat va organiza campionatul mondial „Bodyguard – 2017”. Circulația transportului va fi sistată în ajun, începând cu ora 21.00. Tot pentru duminică, este planificată o altă manifestație de amploare în fața Parlamentului. este vorba despre protestul anunțat de către Partidul Platforma Demnitate și Adevăr.

La începutul lunii iunie IPN a realizat un sondaj de opinie printre consilierii municipali cu argumente pro și contra cu privire la excesul de evenimente în Piața Marii Adunări Naționale. În material se menționează că manifestații publice în PMAN trebuie să aibă loc doar atunci când sunt marcate evenimente de importanță națională. Alți intervievați au spus că prevederile Legii cu privire la întruniri sunt corecte și nu poate fi îngrădit dreptul nimănui de a desfășura acțiuni în principala Piață a țării.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS