Investitori şi parteneri de dezvoltare din România, Cehia şi Letonia vor vizita nordul Republicii Moldova cu prilejul Zilelor regiunii de dezvoltare Nord, organizate de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) începând cu 29 septembrie. Preşedintele raionului Glodeni, Ion Leucă, preşedintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, a declarat, într-o conferinţă de presă la IPN, că Zilele regiunii de dezvoltare Nord au devenit o platformă tradiţională de dialog, pe care ar dori să o ofere ca model şi altor regiuni de dezvoltare din ţară.
„Pentru regiunea noastră, formată din 11 raioane şi municipiul Bălţi evenimentele organizate cu ocazia Zilelor regiunii de dezvoltare Nord înseamnă, mai întâi de toate, o posibilitate foarte importantă de a ne promova potenţialul socio-economic al regiunii, de a ne populariza politica de dezvoltare regională şi de a stabili noi relaţii de colaborare cu parteneri din ţări precum Cehia, Polonia, România, dar şi cu cei din regiune”, a spus Ion Leucă.
Startul evenimentelor va fi dat pe 29 septembrie la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, unde va fi organizat un simpozion ştiinţifico-practic cu genericul: „Competitivitatea regională bazată pe cercetare, inovare şi transfer tehnologic”. Pe 30 septembrie va avea loc ediţia a treia a Forumului economic „Promovarea potenţialului economic şi crearea oportunităţilor de atragere a investiţiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord”. Pe 1 octombrie, la Bălţi va fi organizat Festivalul Mierii.
În acest context, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug, a spus că datorită suportului acordat de Guvernul României, în Cupcini, raionul Edineţ, va fi creat un centru de management pentru apicultorii din nordul ţării, unde aceştia vor putea să proceseze mierea pentru a fi exportată pe piaţa Uniunii Europene. Investiţiile în centrul respectiv se ridică la 157 de mii de euro. La ediţia de anul trecut a Festivalului Mierii, apicultorii din nordul republicii au vândut circa două tone de miere. În cadrul Zilelor de dezvoltare Nord vor fi organizate şi Festivalul Plăcintelor şi Sarmalelor, Festivalul Mărului.
În perioada 19-22 octombrie în Republica Moldova va veni o misiune de afaceri din Letonia, formată din circa 80 de reprezentanţi ai administraţiei publice locale, din Ministerul Dezvoltării Regionale, oameni de afaceri etc. „Noi facilităm colaborările între omologi şi proiectele nu rămân doar pe hârtie”, a spus Ion Bodrug.
Directorul ADR Nord a adăugat că în paralel cu proiectele de dezvoltare regională realizate şi aflate în derulare, ADR Nord a organizat în ultimii ani un şir de evenimente pentru a promova şi a susţine actorii regionali în procesul de creare a parteneriatelor şi atragere a investitorilor.