Chişinăul marchează Ziua Internaţională a Păcii

Veteranii de război şi reprezentanţii administraţiei centrale au desfăşurat un marş în centrul capitalei şi au păstrat un moment de reculegere pentru a marca Ziua Internaţională a Păcii şi a comemora persoanele care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă, transmite IPN.

Alexandru Jizdan, ministrul afacerilor interne, adresându-se celor prezenţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde a avut loc ceremonia, a spus că e pentru prima dată când Ziua Internaţională a Păcii este marcată în Moldova sub egida Ministerului Afacerilor Interne. Oficialul a remarcat că preţul mare al păcii trebuie să motiveze oamenii să o păstreze.

„Doar aşa vom avea o ţară europeană, unde cetăţenii noştri se vor simţi bine. E o oportunitate să contribuim la promovarea valorilor care contribuie la bunăstarea lumii în care trăim. Pace în suflet tuturor”, le-a dorit celor prezenţi Alexandru Jizdan.

Programul dedicat Zilei Internaţionale a Păcii a urmat cu o festivitate organizată de elevii din mai multe şcoli din ţară, care au interpretat piese şi au recitat poezii despre pace.

Ziua Internaţională a Păcii este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie, din 1982. De atunci, în fiecare an tot mai multe naţiuni, organizaţii politice şi militare se alătură iniţiativei. Pentru a inaugura ziua, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU în New York. Clopotul este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepţia Africii, şi a fost un cadou de la Asociaţia Naţiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripţia de pe o parte se poate citi: „Trăiască pacea absolută în lume”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.