Programul de Investiții Prioritare, discutat cu gestionarii blocurilor locative
Print Send by email
09:33, 28 Mai 2016

Circa 50 de gestionari ai blocurilor locative din sectorul Centru al capitalei au participat la o întrevedere cu conducerea SA „Apă-Canal Chișinău”. În cadrul întrevederii s-a discutat despre derularea Programului de Investiții Prioritare (PIP), finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

Potrivit unui comunicat de presă al ACC, în cadrul întrevederii s-a discutat și despre riscurile existente în cazul în care nu vor fi onorate condițiile finanțatorilor de ajustare a tarifelor la serviciile de apă și de canalizare, înaintate în Program.

În acest sens, directorul tehnic al ACC, Vitalie Midari, a menționat că în situația în care gradul de uzură a celor peste două mii de kilometri de rețele gestionate de către întreprindere este de peste 70%, este imperios necesară implementarea PIP. Potrivit lui, Programul prevede reabilitarea a 205 kilometri de rețele de apă, peste trei mii de branșamente ale blocurilor de locuit și circa 15 kilometri de colectoare de canalizare.

„Deși în fiece an, din mijloacele financiare ale întreprinderii, sunt reabilitate și rețele de apă și de canalizare din sectorul Centru al capitalei, o ameliorare vădită a situației va fi atestată odată cu demararea PIP și executarea lucrărilor masive de reabilitare a rețelelor dintre cartiere și a branșamentelor”, a declarat Vitalie Midari.

Totodată, în cadrul întrevederii s-a discutat despre noul Regulament cu privire la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, care recent a intrat în vigoare. Directorul relații cu clienții, Vladimir Mocreac, a menționat odată cu aprobarea noului regulament, ACC are posibilități legale de a încheia contracte nemijlocit cu proprietarii sau chiriașii apartamentelor din blocurile locative.

În același context, reprezentantul Icon-Institut, Vitalie Ioviță, a propus să fie creat un comitet al consumatorilor de apă, care va putea interveni în identificarea și soluționarea problemelor de durată cu care se confruntă consumatorii.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Transparency International Moldova

Notă de poziție: Noile modificări la Legea cetățeniei Republicii Moldova - un risc de legalizare a mijloacelor financiare de origine frauduloasă

DORfest.md

DORfest: 2 zile de celebrare a Spiritului și Tradițiilor strămoșești

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Președintele  CNO este învinuit de spălare de mijloace financiare bugetare.Conferințe IPN [HD] | Rezultatele lotului național la Campionatului Mondial de Muaythai.
Conferințe IPN [HD] | UNIREA - ODIP. Bilanțul Caravanei Unirii.Conferințe IPN [HD] |Implicarea copiilor în munci - normalitate sau exploatare prin muncă?
Vezi toate
banner creditex