Protest împotriva deschiderii delfinariului
Print Send by email
17:51, 27 Mai 2016

Reprezentanții mai multor organizații non-guvernamentale au protestat vineri, 27 mai, împotriva deschiderii delfinariului în capitală. Manifestanții înarmați cu pancarte  s-au adunat în preajmă cu o oră înainte de inaugurare. Aceștia au scandat că bazinul nu este altceva decât închisoare pentru delfini, pentru că de fapt, casa lor e marea, transmite IPN.

Apărătorii drepturilor animalelor susțin că delfinii sunt ființe intelectuale, dar nu  clovni. Potrivit lor, mamiferele suferă în timp ce oamenii se distrează. Manifestanții afirmă că condițiile în care sunt întreținute mamiferele le micșorează durata vieții și le afectează sănătatea.

La fel, aceștia declară că substanțele chimice utilizate pentru dezinfectarea bazinelor afectează pielea și ochii delfinilor care sunt foarte sensibili. Potrivit lor, mamiferele sunt permanent în stare de foame, fiind hrăniți cu pește înghețat, doar după ce execută anumite trucuri.

Acesta este primul delfinariu din Republica Moldova și are 4 delfini și 2 foci aduse din Ucraina. Administratorul afirmă că deschiderea delfinariului a fost coordonată cu toate instituțiile abilitate și în acest proces au fost respectate toate normele internaționale. La fel, acesta susține că au fost create toate condițiile necesare pentru întreținerea mamiferelor.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

My Edited VideoConferințe IPN | Ziarul Timpul. Sondaj socio-politic.
Conferințe IPN | ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor, Partea IIConferințe IPN | ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor, Partea I
Vezi toate
banner creditex