Detalii în cazul incendiului din Piața Centrală
Print Send by email
17:29, 26 Mai 2016

În cazul incendiului de la un imobil din Piața Centrală, care a avut loc în noaptea de 25 mai, sunt înaintate trei ipoteze de bază, care urmează să fie luate în calcul pentru stabilirea exactă a cauzei arderii. Veaceslav Balan, șeful de la ÎM „Piața Centrală”, a spus la ședința Consiliului municipal Chișinău că unele dintre versiunile înaintate sunt scurtcircuit în rețeaua electrică, încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea și instalarea echipamentului electric, dar și aducerea sursei de foc din exterior. Proprietarii imobilului cifrează pierderile la aproximativ jumătate de milion de lei, transmite IPN.

Potrivit lui Veaceslav Balan, incendiul a izbucnit la un magazin care este în proprietate privată. Grupul de lucru în caz de incendiu al ÎM „Piața Centrală” a utilizat apa din doi hidranți și a stopat extinderea focului până au venit pompierii. „A fost afectat acoperișul și etajul 2, bunurile de la parter au fost salvate. Persoana de serviciu a observat că incendiul pornea de la una din intrarările în imobil. Acest imobil este privatizat de anul trecut. Proprietarii au privatizat 6 metri din fața clădirii, fără acordul administrației Pieței Centrale, pe care probabil planificau să se extindă”, a mai comunicat Veaceslav Balan.

Ca urmare a arderii au fost afectate 1200 de metri pătrați din suprafața acoperișului, dar și bunurile materiale din interiorul încăperilor de la etajul doi. Veaceslav Balan a specificat că la Piața Centrală sunt 69 de agenți privați care ar trebui să-și asume responsabilitate pentru suprafețele pe care le dețin.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN | Săptămâna Internațională de prevenire a intoxicării cu plumb, Partea IConferințe IPN | Săptămâna Internațională de prevenire a intoxicării cu plumb, Partea III
Conferințe IPN | Săptămâna Internațională de prevenire a intoxicării cu plumb, Partea IIConferințe IPN [HD] | IDEP Moldova. Imbunatatirea climatului PPP-urilor in RM.
Vezi toate
banner creditex