O familie din Cahul s-a intoxicat cu legume. Un copil a murit

O copilă de patru ani din raionul Cahul şi-a pierdut viaţa, iar fratele ei de şase ani şi tatăl acestora sunt internaţi la spital în stare gravă ca urmare a unei intoxicaţii alimentare. Autorităţile nu cunosc deocamdată cauzele exacte ale intoxicaţiei, cert este că cei doi copii şi tatăl lor au consumat legume proaspete. În prezent o comisie specială formată din medici şi alţi experţi cercetează cazul pentru a stabili cauzele exacte ale intoxicaţiei, transmite IPN.

Potrivit Serviciului de Presă al Ministerului Sănătăţii, se cunoaşte că familia a consumat borş, ridiche, castraveţi şi bomboane. Medicii au fost apelaţi în dimineaţa zilei de marţi la ora 4.30. Cei doi copii şi tatăl lor au fost transportaţi la spitalul raional din Cahul. Fata în vârstă de patru ani a fost internată în Secţia de terapie intensivă unde la scurt timp s-a stins. 

Fratele copilei a fost transportat la Institutul Mamei şi a Copilului din capitală şi internat în Secţia de reanimare pediatrică şi toxicologie. Solicitată de IPN, şefa Secţiei reanimare somatică a Institutului, Ana Oglindă, a declarat că băiatul se află în stare extrem de gravă, iar medicii luptă pentru viaţa lui. Tatăl copiilor rămâne internat la spitalul raional din Cahul.

La sfârşitul anului trecut, un băiat de şapte ani din Cahul a decedat, după ce a suferit o intoxicaţie de la castraveţi proaspeţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.