Conducerea SA „Apă-Canal Chişinău” a avut o întrevedere cu gestionarii blocurilor locative din sectorul Râşcani al capitalei. Directorul general al ACC, Constantin Becciev, a accentuat că astfel de întâlniri cu gestionarii blocurilor locative vor fi desfăşurate sistematic cu reprezentanţii din toate sectoarele capitalei în scopul informării consumatorilor din primă sursă despre proiectele iniţiate, transmite IPN.
„Prin consolidarea unui dialog permanent a furnizorului de apă cu consumatorii se vor obţine rezultatele scontate de interes comun în domeniul alimentării cu apă şi servicii de canalizare”, a subliniat Constantin Becciev, citat într-un comunicat de presă al întreprinderii.
Un subiect abordat a fost Programul de dezvoltare a sistemului de alimentare cu apă a municipiului Chişinău, în valoare 64,8 milioane de euro, finanţat de către BERD şi BEI. În acest sens, Natalia Lipca, şef al Serviciului unitatea de implementare a proiectului din cadrul întreprinderii, a accentuat că proiectul menţionat prevede reabilitarea până în decembrie 2018 a 205 kilometri reţele de apă, peste 3000 de branşamente ale blocurilor de locuit şi circa 15 kilometri de colectoare de canalizare din diferite sectoare ale Chişinăului, inclusiv şi localităţi din suburbie. Proiectul prevede şi modernizarea Staţiei de epurare, reabilitarea staţiilor de pompare, instalaţiilor de tratare, rezervoarelor etc.
În cadrul acestui program investiţional sunt incluse şi obiective din sectorul Râşcani. Directorul tehnic producţie adjunct, Adrian Cecan, a menţionat faptul că în acest sector se preconizează reabilitarea în două etape a 37 de kilometri de reţele de alimentare cu apă, din care 9 kilometri de branşamente şi circa 3,42 de kilometri de reţele de canalizare.
Încheierea contractelor directe cu consumatorii rămâne o problemă. Vladimir Mocreac, director relaţii cu clienţii, s-a referit la situaţia actuală privind unele prevederi legislative şi spunând că ACC optează pentru încheierea contractelor directe cu consumatorii, fapt ce va permite soluţionarea problemelor ce ţin de facturare şi achitarea diferenţei de volum.
Referindu-se la problemele puse în discuţie, reprezentantul ICON-INSTITUT, Vitalie Ioviţă, a propus o soluţie care ar facilita dialogul dintre consumatori şi SA „Apă-Canal Chişinău” – crearea comitetelor consumatorilor de apă.