Peste o mie de coşuri de gunoi urmează a fi instalate în perioada următoare în capitală. Prioritar, acestea vor fi amplasate în staţiile de aşteptare ale transportului public, precum şi în parcuri şi scuaruri, transmite IPN.
Şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare, Petru Gontea, a declarat la şedinţa operativă de la Primărie, că cele peste o mie de coşuri au o capacitate de 49 de litri, comparativ cu cele de 29 de litri, care se regăsesc acum în oraş. Până în prezent au fost instalate circa 40 de unităţi noi, iar celelalte urmează a fi amplasate în decurs de o lună.
Totodată, Petru Gontea a spus că pe lângă cele o mie de coşuri, vor mai fi instalate altele o sută. Este vorba despre modele ce includ trei secţiuni pentru colectarea selectivă a gunoiului. Potrivit lui, în prezent în capitală ar fi nevoie de circa cinci mii de coşuri de gunoi.
Cele peste o mie de unităţi au costat circa trei milioane de lei, bani oferiţi de Ministerul Mediului şi de Primăria capitlaei.