Concertul de Hramul Oraşului va fi dedicat aniversării Orchestrei Fraţilor Advahov

Tradiţionalul concert organizat de Hramul Chişinăului, pe 14 octombrie,  anul acesta va fi dedicat celei de-a zecea aniversare a Orchestrei municipale a Fraţilor Advahov. Deocamdată nu este decis unde va fi amplasată scena, dar autorităţile susţin că sărbătoarea va fi diferită de cele din anii precedenţi, având în vedere actualul context şi manifestaţiile care sunt organizate în centrul capitalei. Subiectul a fost discutat la şedinţa de luni de la Primărie, transmite IPN.

Şefa Direcţiei cultură, Lucia Culev, a comunicat că la concertul dedicat aniversării orchestrei vor participa peste 30 de instrumentişti, artişti autohtoni, dar şi invitaţi de peste hotare, care vor interpreta muzică uşoară, simfonică şi populară. De asemenea, de Hram urmează a fi lansat un nou proiect prin care se doreşte readucerea cântecelor memorabile de altă dată. Prima în atenţia publicului va fi propusă piesa  „De-aş avea”, versuri Mihai Eminescu, muzică Anatol Chirica, în interpretarea lui Cătălin Josan şi Alex Calancea Band.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a declarat că anul acesta sărbătoarea va fi diferită. Locul desfăşurării concertului nu a fost stabilit deocamdată, dar nu este exclus că acesta va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Alte două variante examinate de Primărie sunt Scuarul Catedralei şi strada pietonală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.