Primul e-Reciclator a fost instalat în centrul capitalei

Primul e-Reciclator, în care urmează să fie depozitate deşeuri de echipamente electrice şi electronice, a fost instalat astăzi, 17 iulie, în scuarul Europei din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Pe parcurs, Primăria capitalei, împreună cu partenerii proiectului, îşi propun să instaleze astfel de eco-containere în toate sectoarele oraşului, transmite IPN.

Vasile Efros, şef al Serviciului proiecte din cadrul Direcţiei locativ-comunale şi amenajare, a declarat că acest eveniment face parte din strategia de dezvoltare a proiectul e-Reciclare şi are drept scop atenţionarea populaţiei cu privire la importanţa colectării separate a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi că acestea nu trebuie aruncate în tomberoanele cu deşeuri menajere.

Vasile Efros a menţionat că până în prezent au fost desfăşurate mai multe acţiuni de informare a populaţiei cu privire la colectarea separată a deşeurilor, iar ca rezultat este instalat e-Recilclatorul, unde populaţia este încurajată să depoziteze echipamentele electrice şi electronice. „Pe tomberon sunt indicate toate obiectele care pot fi aruncate – de la calculatoare, televizoare, de fapt tot ce se pune în priză, inclusiv aparate de ras, de tuns, tastiere etc.”

Managerul proiectului E-Reciclare, Vasile Frimu, a menţionat că prin amplasarea acestui colector, dar şi a altor acţiuni în acest sens, se doreşte crearea unui sistem de colectare separată a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice pentru locuitorii municipiului Chişinău, inclusiv pentru agenţii economici. Astfel de eco-boxe urmează a fi instalate şi în alte sectoare. Acestea vor fi dotate cu un indicator care va semnaliza când acesta se va umple. Obiectele colectate urmează a fi transmise la fabrici specializate de reciclare.

Proiectul e-Reciclare a fost lansat în mai 2015 de către Primăria municipiului Chişinău în parteneriat cu operatorul autorizat SRL „RecWaste”.

  • vasile efros despre proiect.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.