Administraţia SA „Apă-Canal Chişinău” anunţă pentru joi, 10 aprilie, lucrări planificate în oraşul Ialoveni, de la ora 09.00 până la ora 24.00, perioadă în care nu va fi apă la robinet. Consumatorii sunt îndemnaţi să-şi facă din timp rezerve de apă. În caz ne necesitate, la solicitare, furnizorul va pune la dispoziţia consumatorilor cisterne cu apă, transmite IPN.
Pe durata lucrărilor de racordare a apeductului nou construit, în aceeaşi zi fără apă la robinet vor rămâne şi locuitorii din sectorul Botanica al capitalei din străzile: Calea Basarabiei, 26 – 42, inclusiv numerele cu bare; Şoseaua Munceşti, 121 – 123, inclusiv numerele cu bare, şi Valea Bâcului. Alimentarea cu apă va fi sistată de la ora 09.00 până la ora 17.00.
În sectorul Centru, de la ora 09.00 până la ora 24.00, nu vor avea apă şi consumatorii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 65, 67 şi str. Tighina, 31, 33.
Pentru informaţii suplimentare şi pentru nevoi urgente de apă poate fi apelat Serviciul dispeceratul central al Apă Canal, la numărul de telefon (022) 256-666. La dispoziţia consumatorilor se află şi numărul de telefon de la dispeceratul companiei, (022) 256-915.