Federaţia Rusă va demonta funicularul dintre Râbniţa şi Rezina

Funicularul care leagă oraşele Râbniţa şi Rezina şi care nu se mai utilizează de mulţi ani va fi demontat de către serviciile pentru situaţii excepţionale din Federaţia Rusă. Despre aceasta a comunicat ambasadorul rus în Moldova, Farit Muhametşin, într-o vizită efectuată în raioanele de est.

Solicitat de IPN, şeful Biroului pentru Reintegrare, George Balan, a comunicat că autorităţile ruse nu au comunicat oficial Chişinăului despre intenţia pe care o au, dar au luat deja legătura cu reprezentanţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE).

Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă al SPSCE, a comunicat că luni, 7 aprilie,  la Chişinău urmează să vină o delegaţie de la Ministerul Situaţiilor Excepţionale din Rusia pentru a discuta la acest subiect.

Presa din regiunea transnistreană menţionează că lucrările de demontare a funicularului vor începe la sfârşitul lunii curente sau la începutul lunii mai. Ruşia îşi asumă toate cheltuielile.

Demontarea funicularului era unul din subiectele abordate în timpul negocierilor de reglementare transnistreană în formatul 5+2. Partenerii de negocieri erau în căutare de bani pentru lucrări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.