Direcţia generală transport şi căi de comunicaţie pregăteşte lansarea unei platforme electronice cu informaţii despre lucrările şi săpăturile pe partea carosabilă şi zonele unde circulaţia este suspendată, transmite IPN.
Şeful interimar al direcţiei, Igor Gamreţchi, a specificat că platforma informaţională va deveni un sprijin pentru şoferi în contextul în care în 2014 vor începe lucrările de reabilitare a mai multor străzi din centrul capitalei, iar circulaţia va fi modificată.
Din primăvara anului viitor şi până în vara lui 2015 , în cadrul unui proiect finanţat de BERD şi BEI cu 22 de milioane de euro şi din surse municipale cu 8 milioane de euro, vor fi reabilitate bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi străzile Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, 31 August, Tighina şi Alexandru cel Bun.