În cazul unui cutremur cu o magnitudine de 7 grade pe scara Richter, la Chişinău cel puţin150 de persoane ar muri, iar alte 250 ar fi rănite. Pagubele materiale ar atinge 15 miliarde de lei. Estimările au fost făcute de către Centrul de Seismologie Experimentală din cadrul Institutului de Geologie şi Seismologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi au fost prezentate, miercuri, la şedinţa Comisiei pentru situaţii excepţionale a municipiului Chişinău, transmite IPN.
Şeful Centrului de Seismologie Experimentală, Ion Ilieş, consideră necesară implementarea unui sistem de avertizare, care ar comunica despre un eventual cutremur cu aproximativ 35 de secunde înainte de seism. „Astfel se vor putea evita situaţiile de panică sau scurgeri de gaz”, a spus acesta.
Viceprimarul Nistor Grozavu a informat că 153 de blocuri locative din capitală nu au un sistem de evacuare în caz de situaţii excepţionale. În schimb, majoritatea blocurilor vor rezista la seisme şi de 7 grade pe scara Richter. Clădirea cunoscută ca şi „Romaniţa”, din sectorul Botanica, este în cea mai nefavorabilă situaţie. În caz de cutremur sau alte situaţii neprevăzute, evacuarea din bloc este destul de dificilă din cauza scărilor neadaptate.
Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a recomandat membrilor comisiei să studieze experienţa internaţională pentru a analiza eficienţa sistemelor de avertizare. Dorin Chirtoacă a mai spus că gradul de pregătire a personalului pentru situaţii excepţionale lasă de dorit şi ar trebui să se organizeze mai multe şedinţe instructive, unde fiecare angajat va raporta ce are de făcut în caz de cutremur.
Un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter s-a produs în muţii Vrancea în noaptea spre 6 octombrie. Seismul s-a resemţit şi la Chişinău, unde oscilaţiile au fost de 4-5 grade.