O sportivă de 13 ani a devenit campioană la tenis de masă

Campioana Moldovei la tenis de masă a devenit o sportivă de doar 13 ani. Alexandra Chiriacova este discipola școlii de tenis de masă din Dubăsari, transmite IPN.

Ea a învins-o pe campioana de anul trecut, Ecaterina Jibric din Chișinău. Pe podium a mai urcat o altă fostă campioană, Ecaterina Șmiganovscaia din Dubăsari. La băieți a triumfat Vladislav Ursu, urmat de un alt sportiv din capitală Andrei Puțuntică. Locul 3 i-a revenit bălțeanului Veniamin Dubrovin.

La dublu s-au impus perechile Olga Blizneț - Ecaterina Șmiganovscaia și Vladislav Ursu - Andrei Puțuntică. În fine, la mixt au câștigat Andrei Puțuntică și Vitalina Brînza.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.